Paraceratherium – prea mare pentru a putea fi vulnerabil

O ghicitoare zoologica pentru voi: care a fost cel mai mare mamifer terestru care a trait vreodata? Nu, nu balena albastra; terestru, am zis – deci unul care isi ducea traiul pe uscat. Nu, nici mamutul. Va mai dam cateva indicii: era erbivor, avea cate trei degete la fiecare membru si a trait in Asia.

Bine, nu va mai chinuiti. Era Paraceratherium, ma rog, una dintre speciile de Paraceratherium, pentru ca au fost mai multe. Cea cu recordul de marime a fost numita de cercetatori Paraceratherium orgosensis. Poate nu va spune nimic numele, dar sa stiti ca animalul era unul impresionant. Era IMENS!

• Incotro te indrepti, Homo sapiens?
• Rinocerul lanos. Tancul viu al Preistoriei

In literatura (si cea de specialitate, si in cealalta, de popularizare) apar si alte nume – Indricotherium, Baluchitherium, Dzungariotherium si altele, care se refera la fosile ce par totusi sa apartina unor animale foarte apropiate intre ele ca infatisare. Luand in considerare inevitabilele discutii in contradictoriu dintre paleontologii care au studiat fosile imprastiate prin diverse parti ale lumii si punand laolalta datele de care dispun ei pana acum, se pare ca e vorba despre acelasi gen, pe care diferiti savanti, nestiind intotdeauna unul de altul, l-au botezat cu nume diferite.

Nume ca Indricotherium si Baluchiterium ar fi, asadar, echivalente cu Paraceratherium (in traducere, “aproape un animal cu coarne”, ca recunoastere a faptului ca specia era inrudita cu rinocerii, desi n-avea coarne). Numele de Baluchitherium provine de la provincia Baluchistan din vestul Pakistanului.Mai atragator ni se pare cel de Indricotherium, fiindca provine de la Indrik, numele unei fiinte fabuloase din mitologia rusa; un animal urias, cel mai puternic dintre toate si considerat “tatal tuturor animalelor. Pana la rezolvarea controverselor stiintifice privind, putem adopta o solutie de mijloc, mai simpla si potrivita pentru scopurile noastre: sa numim pur si simplu indricoteri aceste mamifere apartinand unui grup astazi stins, dar care prezinta asemanari evidente cu rinocerii actuali.

Erbivore mari cat o casa
Cei mai mari dintre indricoterii cunoscuti erau niste erbivore enorme: masculii aveau 5 metri inaltime la greaban, iar greutatea… e destul de greu de estimat si parerile specialistilor sunt impartite; oricum, uriasii cantareau intre 10 si 20 de tone. Erau, ca sa folosim o comparatie mai plastica, un soi de rinoceri mai inalti decat niste girafe. N-am folosit intamplator comparatia cu girafa: indricoterii aveau probabil acelasi mod de a se hrani, intinzandu-si gatul pentru a ajunge la frunzisul aflat la mare inaltime. Picioarele inalte – dar nu subtiri ca ale girafelor, ci groase ca niste stalpi, pentru a suporta masa enorma a corpului – plus gatul lung, ii permiteau indricoterului sa manance frunzele copacilor aflate la 7-8 metri inaltime. Desi ceva mai “gracil” decat rinocerii actuali – daca se poate vorbi de gracilitate la un asemenea munte de carne – indricoterul era totusi inrudit cu acestia, lucru dovedit de existenta a trei degete prevazute cu copite, la fiecare membru – intocmai cum au si rinocerii.

Aveau si o dentitie caracteristica: in fata aveau, pe fiecare maxilar, cate doi incisivi foarte mari; cei din maxilarul superior erau indreptati in jos, cei din falca de jos – spre inainte. Buza superioara lunga si foarte mobila apuca frunzele, care erau smulse sau rupte cu ajutorul celor doua perechi de incisivi. Indricoterii au trait in urma cu 30-16 milioane de ani, in perioadele Oligocena si Miocena, populand savanele presarate cu copaci ale vastelor intinderi ale Asiei. Fosile de indricoteri au fost descoperite in Pakistan, Kazahstan, Mongolia, China…

Foamea care ucide
De ce au disparut acesti colosi, e greu de stabilit. Multi oameni de stiinta cred ca, fiind atat de mari, indricopterii nu aveau, practic, dusmani naturali. Cine sa atace un animal mare cat o casa? Cei care erau cat de cat de seama lui, ca marime, erau tot erbivore, deci n-aveau nicio treaba cu indricoteriul, n-aveau de ce sa incerce sa-l manance; iar ceilalti, carnivorele… chiar daca s-ar fi incumetat sa incerce, s-ar fi straduit degeaba: indricoteriul era pur si simplu prea mare pentru a fi vulnerabil.

Si totusi, a disparut. Curios este faptul ca nici in literatura de specialitate nu exista multe informatii asupra disparitiei indricoterilor. Se stie doar ca ar fi disparut in urma cu cca. 16 milioane de ani. (Cele mai multe dintre lucrarile stiintifice publicate analizeaza deosebirile si asemanarile dintre fosilele gasite si discuta pe larg problema numelor sub care au fost descrise – va spuneam ca exista controverse mari asupra genurilor si speciiilor in care are trebui incadrate descoperirile). Ipotezele formulate pana acum vorbesc despre o schimbare in mediul de viata al indricoterilor, schimbare la care marile mamifere nu s-au putut adapta.

In perioada miocena, continentele desprinse din enormul supercontinent Pangeea isi continuau deriva, desplasandu-se treptat spre pozitiile pe care le ocupa azi pe glob. China, Kazahstan, Pakistan, Mongolia – regiunile unde traiau indricoterii – se gaseau pe atunci mult mai apropape de ocean, iar aerul umed ingaduia cresterea unei vegetatii bogate. Asa incat in acele zone se se intindeau paduri si campii bogate. India – pe atunci o bucata de uscat separata de celelalte continente -se indrepta spre nord, catre Asia, cu care, in cele din urma, s-a unit. Coliziunea celor doua mase de uscat si aparitia lantului muntos Himalaya ar fi determinat o schimbare climatica, o racire si o aridizare a regiunilor in care, pana atunci, indricoterii isi gaseau cu usurinta marea cantitate de hrana necesara supravietuirii. Iar pentru un erbivor urias, nevoit sa consume cantitati mari de vegetatie, o astfel de imputinare a resurselor a fost fatala. Astfel se sfarsea povestea lor, a celor mai mari mamifere care au cutreierat vreodata uscatul, in intreaga istorie a Pamantului.

Revino maine pentru un nou episod!