Drumul spre eclipsa (I): Bucuresti-Beijing

Scriu aceste rinduri din Beijing. Aici totul este imens: aeroportul, bulevardele, cladirile, parcurile, pietele. Totul e facut pentru mai mult si mai multi. Mult mai multi. Beijingul e un fel de Bucuresti luat la pachet cu Brasov, Constanta, Cluj si Timisoara. Ma refer aici numai la suprafata, pentru ca populatia intrece, probabil cu suburbiiile, populatia Romaniei.

Drumul nostru spre eclipsa totala a inceput cu un control la sange pe aeroportul din Otopeni. Via Helsinki, am zburat spre Beijing aproape 8 ore cu un avion urias. Un lucru foarte interesant a fost privelistea spre nord in toate aceste 8 ore. Zburand pe seara de la Helsinki, si pastrind o buna bucata de drum paralela 60, am avut parte de un apus foarte prelungit, de vreo 3 ore, apoi a urmat o perioada de crepuscul de numai 1 ora. Ca in povestirile lui Jules Verne, am trecut “dincolo”, in urmatoarea zi, calatorind spre est. Soarele a rasarit la fel de timid, timp de cateva ore in sir.

• Banii contează mai puțin decât credem pentru fericire, arată un studiu
• Unde a început viața: pe Pământ sau pe Marte?

Ajunsi in Beijing, mirajul apusului-rasarit se schimba. De aici nu se vede Soarele! Este atat de poluata atmosfera, e atit de mult praf si gaze deasupra solului, incat Soarele trebuie sa aiba parte de cate o Olimpiada ca cea din 2008 pentru a-si arata fata. Localnicii spun ca sunt zile cu cer albastru, dar trebuie sa ai noroc sa le prinzi. In doua vorbe, Beijingul este un oras al contrastelor. Bulevardele, imense, sunt foarte curate, la fel si trotuarele ce le marginesc: ingrijite si pline de flori si arbusti care mai de care mai interesanti. Cum intri pe o strada laturalnica, cum vraja dispare si parca recunosti blocurile din Colentina noastra cu tot cu mizeria de linga trotuar.

Primele imagini sunt din Orasul Interzis, dar promit ca revin cu povestea Beijingului in urmatorul mini-episod.

Catalin Beldea

Citeste aici totul despre Eclipsa secolului si expeditia Descopera.ro