Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (I). Cutremure, incendii, epidemii si tentative de asasinat

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Este rezultatul unei cercetari minutioase referitoare la primele
trei luni ale Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca. Autorul a
cercetat presa vremii („Vestitorul Romanesc”, „Pruncul roman”,
„Popolul suveran”, „Monitorul roman”, zeci de volume de amintiri si
memorii, cele mai multe publicate in editii singulare in veacul al
XIX-lea, nenumarate sinteze realizate de istoricii nostri in
diferite perioade ale secolului trecut.

In final, Emanuel Badescu a reusit sa reinvie evenimentele de la
1848, zi dupa zi, aproape ora dupa ora, transformand istoria acelor
zile intr-un remarcabil text, care se citeste pe nerasuflate si
care, in plus, e doldora de informatii, majoritatea inedite. Fapt
si mai interesant, autorul, incearca sa dea un raspuns unui sir de
intrebari suspendate pana astazi.

Cu greu poate fi imaginat un decor mai potrivit pentru desfasurarea
unor evenimente revolutionare de factura romantica decat capitala
Tarii Romanesti. La 23 ianuarie 1838, un cutremur de lunga durata
cauzase stricaciuni de-o asemenea amploare, incat urmarile lui au
dainuit aproape un sfert de veac. Au fost subrezite atunci
majoritatea constructiilor „de zid”, fapt ce a determinat Sfatul
Orasenesc – dupa un deceniu de gandire – sa porunceasca sfarsitul
caramizilor subtiri, propunand inlocuirea acestora cu doua tipuri
mai groase si mai bine arse.

Insa, exact in anul luarii acestei decizii, s-a produs o alta
catastrofa, care a obligat Sfatul Orasenesc sa interzica folosirea
stufului si a sindrilei la acoperirea caselor. In seara zilei de 23
martie 1847, cand toata suflarea ortodoxa din Bucuresti petrecea de
Sfintele Paste, a izbucnit cu furie „Focul cel Mare”.

De la mahalaua Sf. Dumitru, favorizate de-un vant puternic care,
din fericire pentru restul orasului, a batut intr-o singura
directie, flacarile s-au intins pana la primele cocioabe ale
mahalalei Delea Noua, cale de peste 3 km distanta de casele
Druganescu, de unde pornisera. Au ars atunci, dupa statistica „Foii
Ofitiale”: 13 biserici si 1.798 case, fiind si 13 morti. Dupa alte
surse: 1.248 case, 770 pravalii, 5 hanuri si 12 biserici. Sultanul
a donat 5.000 de galbeni, iar tarul, 3.000 de galbeni, sume care
abia au acoperit pagubele catorva negustori. Angajat inca din 6 mai
1847 sa intocmeasca un plan de sistematizare, maiorul Borroczyn se
afla, dupa un an, la primele masuratori.

Asadar, in anul 1848, Bucurestii se infatisau ca dupa un
bombardament masiv: ce nu ruinase cutremurul parjolise focul… Ca
si cum nu ar fi fost de-ajuns, la 19 februarie 1848, Dambovita a
inundat un sfert din oras, aproape doua saptamani locuitorii
sinistrati traind, de teama hotilor, pe acoperisurile caselor, iar
inceputul revolutiei a coincis cu o epidemie de holera, care a
staruit pana catre finele lunii iulie. Acestei realitati cenusii
conturate cu negru de fum, tarismul ii adaugase o puzderie de umbre
miscatoare: agenti specializati in manipularea intrigilor si
zvonurilor, al caror scop unic era construirea pretextelor pentru
interventia armata.

Citeste articolul integral pe Ziarul de
Duminica.

CITESTE SI:

• Bucuresti – 550 de ani
• Bucurestiul – Locul 14 in
  lume!
  
• Bucuresti – orasul
  bucuriei