Home » D:News » Vaticanul va gazdui o expozitie dedicata lui Galilei

Vaticanul va gazdui o expozitie dedicata lui Galilei

Publicat: 16.10.2009
Biserica Catolica, aceeasi care l-a judecat pe Galilei cu 4 secole in urma, pentra ca sustinuse teoria heliocentrica, ce contravenea ideilor religioase ale vremii, ii recunoaste azi meritele, prezentand o expozitie ce cuprinde si cateva dintre instrumentele sale de observatie.

In secolul al XVI-lea, Galileo Galilei a afirmat ca Pamantul se
invarte in jurul Soarelui, deoarece, cu ajutorul telescoapelor
construite de el, fusese in masura sa faca observatii astronomice
care confirmau teoria dezvoltata de Copernic cu un secol mai
inainte.

Galilei a fost acuzat de erezie, iar Inchizitia i-a intentat un
proces, in urma caruia a fost condamnat la inchisoare (sentinta
comutata apoi in arest la domiciliu), iar cartea in care expunea
ideile sale stiintifice a fost interzisa.

Abia in 1992, papa Ioan Paul al II-lea a declarat ca acea
sentinta a fost o greseala, iar catolicii nu sunt, in nici un caz,
ostili progresului stiintific.

Expozitia de la Vatican, care va fi deschisa pana in luna ianuarie
a anului viitor, prezinta, printre alte exponate, instrumente de
observatie si care au apartinut lui Galilei si altor astronomi
celebri, precum si documente redactate de Galilei.

Sursa: BBC

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri

Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)

Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto

Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin

Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?

Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?

Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist

O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București

Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online

Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?

Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării

Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale

Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat

Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți

Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi

Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)

Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați