O scurta istorie a colindului

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Si pe teritoriul tarii noastre colindele au avut initial un scop
ritualic, acela de urare pentru fertilitate si belsug. Obiceiul era
legat de inceputul noului an agrar ori de finalul sau (primavara,
respectiv toamna).

Un alt scop des intalnit al colindelor era si acela de alungare a
spiritelor rele si de invocare a sufletelor celor trecuti in
nefiinta. Pe aceasta cale, colindele urmaresc functia sarbatorilor
pagane ale saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). In timp
insa, semnificatia initiala a colidelor a pastrat numai atmosfera
sarbatoreasca, de ceremonie si urare.

Colindele au caracterul unor cantece traditionale, cu tente
folclorice, urari epico-lirice, legate de obiceiul precrestin ar
datinei colindatului. Ele se canta in preajma Sfintelor Sarbatori
ale Craciunului, avand versiuni diferite, in functie de regiuni si
graiuri.

Astazi, colinda a capatat, mai degraba, caracterul asa-numitelor
„cantece de stea”, obisnuite de Craciun si Boboteaza, vizand in
firul lor narativ Viflaimul, Irozii si subiectele crestine.

In Romania, precum si in alte tari de rit crestin rasaritean, unde
inchinarea magilor e sarbatorita deodata cu Craciunul, umblatul cu
steaua are loc in seara de Craciun, pe cand in tarile cu rituri
apusene, unde inchinarea magilor e sarbatorita de Boboteaza, se
umbla cu stea in ajunul acestei sarbatori.

Cel mai vechi cintec crestin de Craciun este „Jesus refulsit
omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea.
De asemenea, colindele „O vino azi, Emanuel”, scris in secolul al
XII-lea si „Cantecul Mariei”, cantat mai ales in bisericile
catolice si conceput in Evul Mediu cu versuri extrase direct din
Evanghelia dupa Luca, sunt doua dintre cele mai vechi cantece
christice.