Copiii taţilor subnutriţi sunt mai predispuşi la obezitate

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Faptul că
mediul în care trăieşte o femeie însărcinată afectează
permanent fiziologia fătului este binecunoscut. De exemplu, în
rândul copiilor născuţi de femeile olandeze care au fost
însărcinate în timpul „Iernii foametei” din 1944 se înregistrează o
rată a obezităţii, diabetului şi a bolilor cardiovasculare mult mai
mare decât în rândul celor născuţi cu un an sau doi mai devreme.
Observaţii similare în timpul altor perioade de foamete, cât şi
studii efectuate pe şoareci, arată că această predispoziţie la
obezitate este o consecinţă accidentală a unei adaptări
evoluţionare la lipsa hranei.

Copiii mamelor flămânde, anticipând lipsa de hrană în viaţa pe care
o încep, îşi ajustează metabolismul pentru a păstra cât mai multe
calorii. Dacă viaţa nu este pe cât de grea se anunţa, rezultă o
tendinţă de îngrăşare, cu toate consecinţele negative care derivă
din acest lucru.

O parte din această adaptare este o reacţie a embrionului la
alimentaţia pe care o primeşte prin placentă. În anumite cazuri,
însă, chiar şi ovulul nefertilizat este afectat. ADN-ul său este
reprogramat, iar schimbarea se menţine şi după diviziunea
celulelor, astfel că poate fi transmisă şi generaţiilor viitoare.
Acelaşi proces poate afecta şi sperma potenţialilor taţi care au
fost înfometaţi în perioada concepţiei.

Pentru a verifica această ipoteză, un grup de cercetători de la
Universitatea din Massachusetts au efectuat un studiu pe şoareci
masculi. Pentru a simula înfometarea, jumătate dintre rozătoarele
studiate au fost supuse unei diete ce conţinea 11% proteine, un
procent scăzut pentru rozătoare. Cealaltă jumătate a avut parte de
o dietă normală, în care proteinele constituiau 20% din totalul
hranei. După o perioadă de 9-12 săptămâni, fiecărui mascul i s-a
oferit acces pentru câteva zile la o femelă, pentru a-i permite
înmulţirea. Apoi, masculii au fost separaţi de femele, pentru a
limita influenţa pe care ar fi putut-o avea asupra
progeniturii.

După naştere, şoriceilor li s-a permis să trăiască alături de mame
până la vârsta de 3 săptămâni, după care au fost ucişi, iar ficatul
lor a fost prelevat pentru a studia activitatea genelor implicate
în metabolism. Dr. Oliver Rando şi echipa sa au descoperit 445 de
gene a căror expresie indică o dependenţă puternică de dieta
părintelui mascul.

Genele asociate cu sinteza de grăsime şi cu cea de colesterol erau
mult mai active în progeniturile taţilor cu o dietă cu un procent
scăzut de proteine, în comparaţie cu genele progeniturilor taţilor
cu o dietă normală. Aceste gene ar fi permis şoarecilor cu taţi
înfometaţi să stocheze ca grăsime caloriile surplus mult mai uşor
decât şoarecii cu taţi bine hrăniţi.

Deşi procesul prin care acest lucru se petrece nu este încă în
totalitate explicat, este aproape cert că şi taţii, alături de
mame, pot transmite beneficiile experienţelor lor printr-o
modificare subtilă a genelor.

Sursa: The
Economist