Scoţienii vor crea viaţă de la zero în 208 zile

208 zile, 5.000 de ore de studiu. Atât cred cercetătorii de la
Universitatea Glasgow, conduşi de Lee Cronin, că vor avea nevoie
pentru a crea viaţă pornind de la zero, fără bacterii sau alte
microorganisme, amestecând doar elemente de bază, adică atomi. După
cum se arată într-un articol apărut în New Scientist, dacă
planurile lor vor avea succes, o vom afla în doar 7 luni.

Cu siguranţă, oamenii de ştiinţă scoţieni nu sunt primii care şi-au
propus acest lucru. Lăsând la o parte noutăţile în materie de viaţă sintetică anunţate de
Craig Venter, primii care au încercat să obţină acelaşi lucru
au fost Stanley Miller şi Harold Urey de la Universitatea Chicago,
în 1952, când au reacreat in laborator condiţiile atmosferei
primordiale (un amestec de vapori, hidrogen, metan şi amoniac). Au
reuşit să producă din nimic „cărămizile” proteinelor: aminoacizii,
demonstrand că în Universul primordial condiţii similare ar fi
putut da naştere primelor semne slabe de viaţă. Studiul respectiv a
reprezentat o piatră de hotar, dar spunea totuşi prea puţine;
lipsea, şi lipseşte şi în prezent, saltul de la materia
„neînsufleţită” care constituie materia biologică şi viaţa însăşi.

• Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
• Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?

„Complexitatea celor mai simple forme de viaţă trebuie să fi fost
creată din ceva”, a declarat Cronin, avansând ipoteza că niveluri
chimice mai simple, capabile de viaţă autonomă, trebuie să fi
existat în trecut. Dar cercetătorul nu şi-a propus doar să
stabilească în ce mod a apărut viaţa, ci şi să determine materia
„neînsufleţită” să se comporte precum materia „vie”, pentru
identificarea acelor structuri minime capabile să evolueze în mod
autonom.

Cercetătorii au determinat acele caracteristici pe care un sistem
capabil de viaţă autonomă ar trebui să le aibă: să fie molecule
corelate între ele şi în stare să codifice un anumit tip de
informaţie, transmisibilă în manieră ereditară; să fie parte a unui
metabolism şi să poată forma spaţii definite în care să realizeze
toate reacţiile chimice necesare, fără influenţe din
exterior.

„Cărămizile” din care cercetătorii din Glasgow încearcă să
construiască viaţă oxizi de metal: tungsten, vanadiu şi molibden.
În condiţii specifice, aceşti compuşi generează polioxometalaţi,
care la rândul lor pot acţiona ca un soi de matriţe pentru formarea
altor structuri similare.
Sursa: Wired.it