Home » D:News » Incredibila Competiţie Nautică Mondială a Barcelonei

Incredibila Competiţie Nautică Mondială a Barcelonei

Incredibila Competiţie Nautică Mondială a Barcelonei
Publicat: 12.02.2011
A devenit cunoscută ca una dintre cele mai dure competiţii nautice ale lumii: un echipaj format din doi oameni luptându-se cu vânturi năpraznice şi cu talazuri înalte cât clădirile, timp de peste 100 de zile. Dar, cea de-a doua ediţie a Cursei Mondiale din Barcelona, aflată chiar acum în derulare, este un război al nervilor tot atât cât este şi o răfuială cu elementele naturii.

Competiţia, care a demarat pe 31 decembrie, este una de extremă
anduranţă fizică şi mentală, singura care presupune o cursă cu

iahtul
în jurul lumii, fără pauză şi andocare,
pe o distanţă totală de aproximativ 45.000 de kilometri. Cele nouă
echipe participante trec în prezent prin Oceanul Antarctic, unde se
pare că vor întâlni cele mai neprietenoase ape ale planetei.

Aici, apa este agitată şi foarte rece, iar bărcile se vor uda prin
toate cotloanele şi vor face condens, împiedicând echipajele sa
aibă „vreo secundă de relaxare vreme de trei luni”. Este vorba
despre o competiţie în care
viteza
înseamnă totul, fiecare gram în plus
reprezentând un dezavantaj.

De aceea, interiorul bărcii – în care nici macar nu se poate sta în
picioare – este complet negru, din carbon „crud”, deoarece până şi
un strat de vopsea ar adăga prea multă greutate ambarcaţiunii.
Chiuvetă şi toaletă? Nici în vis, o găleată serveşte pe post de wc.
Chiar şi mâncarea este considerată un plus de greutate inutil,
aşadar
marinarii
se supun unei diete ce presupune
consumul exclusiv de aliemnte congelate în vid. Competitorii dorm
cu rândul într-un singur pat de un loc şi sunt norocoşi dacă apucă
să ţină ochii închişi mai mult de cinci ore într-o noapte.

Desigur, pentru a se angaja într-o asemenea aventură, fiecare cuplu de
participanţi trebuie să sudeze o relaţie foarte strânsă, bazată pe
respect, încredere şi într-ajutorare, situaţie îmbogăţită de o
maximă disciplină şi mai ales de dorinţă de a câştiva vecină cu
fanatismul.

Sursa: CNN

Descoperă lumea în care
trăieşti:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...