Home » D:News » Vânătorii de mituri – provocarea Preşedintelui

Vânătorii de mituri – provocarea Preşedintelui

Publicat: 16.02.2011
Aflaţi dacă Adam şi Jamie au scos-o la capăt sau au dat greş! Discovery Channel te invită să urmăreşti un episod special din „Vânătorii de mituri” ce-l are ca invitat pe însuşi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

În acest episod special din Vânătorii de mituri, ce va
fi difuzat in premieră duminică, 6 martie 2011, de la ora 18.00,
preşedintele Obama le lansează o provocare prezentatorilor Adam
Savage şi Jamie Hyneman, invitându-i să testeze încă o dată mitul
legat de Arhimede şi razele solare.

Mitul susţine că savantul grec Arhimede a dat foc unei flote de
corăbii ale invadatorilor romani, folosind doar
oglinzi cu care a reflectat razele soarelui.

După ce pun la punct un sistem unic de oglinzi, Adam şi Jamie apelează la conexiunile
STEM ale preşedintelui şi „înrolează” 500 voluntari – studenţi care
sunt gata să stârnească un incendiu în numele ştiinţei!

După ce îi veţi urmări testând acest mit aşa cum nu a mai
făcut-o nimeni altcineva, aflaţi dacă Adam şi Jamie au scos-o la
capăt sau au fost nevoiţi să îi raporteze Preşedintelui că au dat
greş.

Vânătorii de mituri, un program care se difuzează de
luni până vineri, de la ora 13.00, şi duminica de la ora 09.00 pe
Discovery Channel, îşi propune să dezvăluie adevărul despre diverse
mituri şi legende de mare popularitate, apelând la o combinaţie
unică de metode ştiinţifice, curiozitate şi ingeniozitate.
Programul este o dovada clară că educaţia pentru ştiinţă poate fi
distractivă şi informativă, oferind surse reale de
inspiraţie.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?

Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul

Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani