Home » D:News » O nouă metodă de autopsie

O nouă metodă de autopsie

O nouă metodă de autopsie
Publicat: 02.03.2011
Complicata tehnică utilizată în prezent pentru autopsierea cadavrelor – deschiderea cavităţilor abdominală şi toracică pentru examinarea organelor interne – ar putea fi înlocuită, în viitor, cu una mai simpla şi mai uşor de acceptat de către familiile decedaţilor.

Noua metodă, dezvoltată la Universitatea din Leicester, Marea
Britanie, presupune, în primul rând, scanarea corpului cu ajutorul
unui tomograf, pentru a identifica urme de traumatisme sau
tumori.

Într-o etapă ulterioară, se procedează la examinarea aprofundată
a inimii: printr-o mică incizie la nivelul gâtului, se introduce
un un cateter (un tub subţire) prin vasele de sânge, până la
arterele coronare, iar prin cateter, este introdusă o substanţă de
culoare albă.

O nouă tomografie va arăta prezenţa eventualelor anomalii la
nivelul inimii, puse în evidenţă de substanţa albă din vasele
sanguine..

Testată, până în prezent, pe 33 de cadavre, metoda s-a dovedit
precisă în 80% dintre cazuri, pentru a determina cauza morţii.

Autopsii de aceste gen ar putea fi mai uşor
acceptate decât cele convenţionale, care sunt adesea foarte
neplăcute pentru familiile celor decedaţi, iar uneori sunt respinse
din motive religioase.

Sursa: BBC

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze

Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA

Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?

Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?

Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC

Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump

Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii

Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale

Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes

De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri

Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie

Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă

Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă

De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine

Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri

Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)

Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto