În interiorul caselor la 1900

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Această călătorie pe traseul secolului XX nu-şi propune să
detalieze evoluţia interioarelor în funcţie de structura socială a
comanditarului, ci felul în care reuşit să modifice modul de viaţă
– comportamente şi preocupări – chiar tipul de locuire şi
ambientare interioară.

Trecerea de la vechi la nou în societatea bucureşteană se
regăseşte în cotidian, dar şi în spaţiul restrâns al vieţii
private. Noile obiceiuri, de la vestimentaţie şi comportament la
simplul dialog, creează, de la bun început, un raport-ruptură între
vechi şi nou; între cei „vechi” – bătrânii – şi cei „noi” –
tinerii.

• Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
• Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație

Primii, mai conservatori, au rămas fideli modelului cultural
greco-oriental. Ultimii, foarte dinamici, adeseori radicali şi
imprevizibili, s-au servit de modelul cultural european ca vârf de
lance îndreptat împotriva vechiului şi în favoarea schimbării, mai
mult sau mai puţin moderate.

Pe de altă parte, Bucureştiul nu a fost legat pe deplin de
Orient şi nici nu a aparţinut, decât insular, Europei. Pe această
falie culturală, toţi coloniştii veniţi între 1850-1900, de la
negustori şi meşteşugari la muncitori specializaţi şi liberi
profesionişti, au dat Bucureştiului particularitatea elementului de
legătură dintre cele două spaţii culturale, care s-au confruntat
permanent în habitatul sau: Europa şi Orientul. Aşadar, Bucureştiul
a absorbit elemente sociale – cu precădere urbane – de o mare
diversitate etnică, confesională şi culturală. Sub această presiune
demografică multiculturală, ambientul interior a suferit schimbări
profunde cu rapiditate, cel puţin în reşedinţele elitelor politice
şi financiare.

Un exemplu: schimbarea tipului de muzică şi implicit a dansului,
prin trecerea, în mai puţin de o generaţie, de la melodiile
orientale şi dansul static, unduitor, din buric – dans privit de pe
divanuri de prezenţe masculine iubitoare de ciubuc -, la vals,
polcă sau menuet, dansuri în perechi, au determinat schimbarea
vestimentaţiei şi implicarea directă a partenerilor în eveniment.
Iar asta a presupus, cu necesitate, şi o schimbare de mediu, de
mobilier, de arhitectură ambientală: săli cu oglinzi înalte,
saloane spaţioase şi luminate.

Cum trăiau, aşadar, oamenii, „În
interiorul caselor la 1900„?

Iată o istorioară a epocii, care arată amploarea schimbării şi
dificultăţile adaptării la ea: boierul Obedeanu, aparţinând şi el
înaltei aristocraţii – povesteşte Barabas Miklos – „se cerea să
imite moda europeană şi, deoarece casa sa era frecventată şi de
generalii ruşi, şi-a aranjat-o cu mobile moderne, căci portul
european nu se prea potrivea cu divanele late, pe care oamenii se
aşezau fără papuci. Vizitându-l odată după această metamorfoză, de
abia mi-am putut reţine râsul intrând în odaia lui, unde am văzut
vre-o zece boieri fumând din nişte ciubuce lungi, însă şezând
fiecare turceşte lângă câte un scaun, pe jos, dar cu jobenul pe cap
şi cu aripile fracului tăvălite pe duşumelele odăii! Cantacuzeno
însuşi şedea pe canapea, însă celorlalţi boieri le venea mai bine
să stea pe pământ cu picioarele încrucişate, după moda veche şi,
fiindcă pe atunci nici turbanul nu se lua de pe cap, uitaseră să-şi
ia jobenul. Această scenă era aşa de ridicolă, încât ar fi meritat
să o desenez„.

Lector: Adrian
Majuru

Data: 29 martie 2011; ora: 19.00

Cost: 30 lei; cost studenţi: 25 lei

Locaţie: Gala Wine Bar (Str. Icoanei
32)

Înscrieri la [email protected]