Sângele uman – noua interfaţă a sistemului om-maşină?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

O echipă de cercetători indieni a descris, într-o lucrare
publicată în Journal of Medical Engineering and
Informatics, cum un „memristor” ar putea funcţiona folosind
sânge
uman.

Memristoarele, componente electronice a căror teorie a fost
dezvoltată în 1971 de către inginerul Leon Chua, au fost construite
pentru prima dată în anul 2008, într-un laborator al companiei
Hewlett Packard, folosind dioxid de titan.

• Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
• Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din…

Un memristor este un dispozitiv pasiv, ca un rezistor, cu două
borne, dar care, în loc să aibă o rezistenţă electrică fixă, îşi
schimbă capacitatea sa de a transporta sarcinile electrice în
funcţie de tensiunea aplicată anterior. Cu alte cuvinte,
memristorul „păstrează o amintire” a curentului electric, fiind
dotat cu un soi de „memorie” – de unde şi numele de
memristor.

Există nenumărate brevete legate de dezvoltarea memristoarelor în
aplicaţii cu circuite logice programabile, drept componente ale
viitoarelor tranzistoare, în prelucrarea semnalelor şi în reţelele
neuronale.

Doar că S.P. Kosta, de la Education Campus Changa din Gujarat, a
dus cercetarea la un alt nivel, studiind posibilitatea creării unui
memristor lichid, din sânge uman. În paralel, s-au efectuat şi
studii legate de posibilitatea realizării unor diode şi
condensatori din ţesuturi umane lichide.

Ei au construit un memristor de laborator, folosind o eprubetă de
10 ml, umplută cu sânge uman păstrat la 37 grade Celsius şi în care
se introduc doi electrozi.

În urma studiului, s-a dovedit că, în acest memristor experimental,
rezistenţa variază în funcţie de polaritatea şi magnitudinea
tensiunii aplicate şi „efectul de memorie” durează cel puţin 5
minute.

Odată demonstrat comportamentul de memristor al sângelui aflat în
repaus, următorul pas a fost de a afla dacă acelaşi comportament
poate fi observat şi într-un dispozitiv prin care sângele curge; şi
această ipoteză a fost confirmată.

Următorul stadiu presupune dezvoltarea unei versiuni miniturale a
memristorului creat, dotată cu micro-canale pentru trecerea
sângelui; mai multe astfel de dispozitive ar putea fi integrate
pentru a îndeplini anumite funcţii.

Deşi cercetările în domeniu au încă un drum lung de parcurs – de la
un dispozitiv electronic la o interfaţă biologică -, această
realizare reprezintă totuşi un pas important pentru ştiinţă,
contribuind la progresul studiilor privind dezvoltarea organismelor
cibernetice.

Sursa:
Space Daily