Pământul a avut cândva două Luni?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de ştiinţă susţin că viteza relativ mică de coliziune a
fost crucială în adăugarea de material în emisfera lunară rar
văzută de noi.

Timp de zeci de ani, cercetătorii au încercat să înţeleagă de ce
partea Lunii vizibilă de pe Pământ este plată şi plină de cratere,
în timp ce partea „întunecată” are cratere şi lanţuri muntoase de
până la 3.000 m altitudine.

• Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
• Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?

Diferite teorii au fost propuse pentru a explica aceste
diferenţe.

Recent, cercetătorii au argumentat că Pământul a fost lovit de o
planetă de dimensiunile lui Marte, în urmă cu aproximativ patru
miliarde de ani. Resturile rezultate în urma acestui impact s-au
agregat şi au dus la formarea Lunii.

Dar oamenii de ştiinţă susţin că un alt corp lunar, mai mic, s-ar
fi format din acelaşi material şi a rămas blocat într-un câmp
gravitaţional aflat între Pământ şi Lună.

Doctor Martin Jutzi de la Universitatea din Berna, Elveţia, a
explicat că, după ce milioane de ani a fost prinsă între cele două
planete, mica Lună a intrat pe un curs de coliziune cu „sora ei mai
mare”, având o viteză mai mică de trei kilometri pe secundă.

Oamenii de ştiinţă susţin că impactul ar fi dus la acumularea de
material pe scoarţa lunară şi ar fi redistribuit, de asemenea,
magma care se afla pe partea vizibilă a Lunii. Această idee a fost
susţinută de observaţile provenite de la vehiculul spaţial Lunar
Prospector.

Cercetătorii consideră că singura metodă de a demonstra acestă
teorie este aceea de a compara modelele lor cu structura detaliată
a Lunii; aceste informaţii ar putea fi obţinute de la NASA, fiind
vorba despre date colectate cu ajutorul sondei Lunar Reconnaissance
Orbiter.

Cercetătorii implicaţi în acest studiu speră ca datele provenite de
la misiunile lunare NASA să susţină sau să infirme teoria
lor.

Detaliile acestor teorii au fost publicate în revista Nature.

Sursa: BBC