Nanorachetele vor transporta medicamente în organismul uman

Nanotuburile vor fi alimentate cu combustibil asemănător cu cel de rachete propriu-zise, şi se vor deplasa prin fluxul sangvin al pacienţilor cu viteze de-a dreptul incredibile.

Problema majoră consta în faptul că unele tipuri de combustibiluri precum hydrazinul, sunt extrem de toxice, şi nu pot fi introduse în interiorul trupului omenesc. Pe viitor, infimele rachete vor fi acţionate cu un tip de combustibil mult mai puţin periculos.

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

Samuel Sanchez şi colegii săi din cadrul Institutului de Cercetări asupra Materialelor din Dresda, Germania, au reuşit să construiască nanotuburi din teci de platină în interiorul tuburilor metalice. Cănd cercetătorii germani au introdus nanotuburile într-o soluţie lichidă, caldă de hidrogen peroxid, platina a catalizat descompunerea peroxidului în apă şi oxigen. Bulele de gaz apărute la capătul deschis al nanotuburilor au declanşat deplasarea acestora în direcţie opusă.

Rezultatul final este o adevărată nanorachetă capabilă să se deplaseze cu viteze de circa 200 ori propria lungime, per secundă. Mult mai repede decât orice bacterie. Echipa de cercetători poate controla viteza nanorachetelor cu ajutorul unui câmp magnetic, precum şi cu ajutorul variaţiei temperaturii fluidului. Nanoracheta este acţionată de un combustibil care conţine circa 0,25% peroxid, dar chiar şi în această proporţie, combustibilul prezintă un oarecare grad de toxicitate.

Următorul pas constă în dezvoltarea unui tip nou de combustibil care va funcţiona, fie cu mai puţin peroxid, sau chiar pe bază de glucoză, o substanţă naturală, deja prezentă în organismul uman.

„Acest nou tip de nanorachetă se va putea deplasa fără probleme în fluide din trupul noatru precum saliva, urina sau sângele”, declară Joseph Wang, expert în nanorachete din cadrul Universităţii California din San Diego.

Sursa: New Scientist