Miracolul venirii pe lume

Milioane de icre mărunte, străvezii sunt lăsate în voia apei şi din ele răsare, câteva zile mai târziu, un roi argintiu de vietăţi de mărimea unui ac.

Prinse într-o lungă panglică de gelatină transparentă, sute de ouă plutesc într-o apă stătătoare, călduţă, care se va umple, în câteva zile, de o mişunare deasă de mormoloci negricioşi.

• Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
• Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?

Câteva duzini de ouă albe, alungite, apărate de o coajă pieloasă, sunt depuse într-un aşternut de frunze putrede, aşteptând vremea când din ele se vor strecura, tăcut, odraslele şarpelui.

Alte ouă, cu coaja tare, colorată, stropită cu pete misterioase, adastă într-un cuib lucrat cu o măiestrie de bijutier şi, la timpul potrivit, crapă rând pe rând, dând la iveală un ghemotoc încâlcit de puf ud şi lipicios.

O mână de pui mici, golaşi, prin a căror piele trandafirie mai că vezi inima bătând, vin pe lume într-o scorbură, încălziţi de blana unei mame mari cât pumnul.

Alţi pui, abia ieşiţi în lumea plină de primejdii, se înalţă, tremurând pe picioarele lor lungi şi subţiri, lângă trupurile mamelor, înconjuraţi de răsuflarea caldă a turmei.

Mii şi mii de alte versiuni ale aceleiaşi minuni se întâmplă zi de zi. Incredibila varietate a căilor de reeditare a miracolului naşterii descurajează clasificările şi generalizările; totuşi, zoologii s-au încumetat să cerceteze faptele şi să extragă legi generale, pe baza cărora au împărţit în categorii lumea animală, satisfăcând astfel nevoia noastră de a pune ordine în Univers.

Clasificarea zoologică se bazează, într-o măsură esenţială, pe caracteristicile legate de reproducere. Ştim că păsările se deosebesc de mamifere deoarece depun ouă, în vreme ce mamiferele nasc pui. E un fapt bine stabilit. Şi totuşi… Spre marea confuzie a naturaliştilor, în secolul al XVIII-lea, Europa a făcut cunoştinţă cu câteva bizare animale australiene (ornitorincul şi echidnele) care, deşi, după toate regulile ştiinţifice şi cele ale bunului-simţ, erau mamifere, şi totuşi… depuneau ouă! Ouă din care ieşeau pui de mamifer! Incredibil! Cu toate acestea, a trebuit să credem, ba au fost găsite şi explicaţiile ştiinţifice necesare confortului nostru intelectual: e vorba de mamifere primitive, care păstrează caractere arhaice, specifice reptilelor din care se trag. Ciudăţeniile ovipare cu blană şi ţepi au fost puse la locul potrivit, între mamifere, aşezate totuşi într-o despărţitură aparte, făcută special pentru ele, spre a le deosebi de restul mamiferelor, care năşteau pui ca toţi puii. Şi cu asta, toată lumea s-a liniştit.

Şi totuşi… nu vi se pare tentant să vedem lucrurile şi într-o altă lumină? Ca pe o aluzie, o glumă a firii, plină de subtilitate, făcută pentru a ne învăţa ceva foarte însemnat: să nu uităm să ne minunăm de natură, chiar dacă o privim cu ochii omului de ştiinţă?

Puii nou-născuţi ai rozătoarelor arată de-a dreptul jalnic – dar asta nu înseamnă că nu sunt… competitivi, cum se spune astăzi. Rozătoarele sunt cel mai numeros şi mai răspândit grup de mamifere – un mare succes evolutiv, datorat ratei mari de înmulţire: la multe specii, femelele fată, de mai multe ori pe an, un număr mărişor de pui. (De unde şi expresia: „Se înmulţesc ca şoarecii…”)

Antilopele gnu îşi aduc pe lume puii in primele luni ale anului. Iar la puţin timp după „sezonul naşterilor”, marile antilope îşi încep lunga lor migraţie – un marş circular de peste 1.000 km, prin savanele Africii – la care iau parte şi puii încă „sugari”.

Ieşirea din ou a unui pui firav – chiar şi puii de crocodili sunt firavi! – este o sarcină grea pentru protagonist. Reuşeşte totuşi, graţie uneltei specializate cu care l-a înzestrat natura: aşa-numitul dinte de ou. De fapt, nu e un dinte veritabil, ci o proeminenţă cornoasă, pe bot, foarte mică şi greu vizibilă, dar foarte eficientă în spargerea cojii tari a oului.

La caii-de-mare, femelele „procură” ovulele (ca la orice specie) dar, odată fecundate, acestea sunt adăpostite într-un buzunar de piele de pe abdomenul masculului (iar aşa ceva nu vezi la multe specii). După câteva săptămâni, masculul „dă naştere” puilor – un fel de-a spune; de fapt, îi eliberează pur şi simplu din pungă.

Pentru albatroşii Laysan din Insulele Hawaii, venirea pe lume a unui pui înseamnă începutul unui mare efort – încă unul, după cele 65 zile de clocit. Puiul are nevoie de încă cinci luni de îngrijiri părinteşti până să fie în stare să se descurce singur.

Broaştele marsupiale (vreo 50 specii din America Centrală şi de Sud) nu se mulţumesc să-şi depună ouăle în apă şi gata. Ouăle sunt incubate într-un buzunar special de pe spinarea femelei, în contact cu sistemul vascular al acesteia, care le furnizează oxigenul indispensabil.

În pădurile Chinei mai trăiesc în libertate doar vreo 3.000 de exemplare de urşi panda (asta după estimările optimiste), astfel că naşterea unui pui de panda într-o grădină zoologică poate fi considerată un eveniment fericit. Adulţilor li se potriveşte poate numele de panda uriaş – un mascul poate cântări 150 kg – dar puii, la naştere, sunt foarte mici, abia cât un şobolan.

În lume trăiesc aproape 3.000 specii de şerpi. Unii sunt ovovivipari: ouăle eclozează chiar în corpul mamei şi puii ies la lumină curând după aceea. Alţii sunt vivipari – puii sunt hrăniţi în corpul matern, sângele mamei furnizându-le oxigen şi substanţe nutritive. Alte specii sunt ovipare – depun ouă, din care vor ieşi ulterior puii. Ouăle acestor reptile au o coajă relativ rezistentă, dar flexibilă, asemeni unui înveliş pielos. Destul pentru a apăra de intemperii; uneori, însă, nu îndeajuns pentru a proteja de prădători.

Mânzul, deşi pare neajutorat, va fi în curând gata de plecare pe propriile picioare. Toţi puii copitatelor au această capacitate uimitoare: la scurt timp după naştere – uneori în doar câteva minute – se ridică şi îşi urmează mama.

Într-un grup de elefanţi africani, naşterea unui pui e un eveniment îndelung aşteptat: gestaţia durează peste 600 de zile, iar o femelă dă naştere unui pui cam o dată la 5 ani. Rudele „de parte femeiască” o ajută cu sârg pe mamă în creşterea puiului – unul dintre multele aspecte emoţionante ale comportamentului elefanţilor.