Home » Știință » Români în competiţiile NASA: Xprojects

Români în competiţiile NASA: Xprojects

Publicat: 16.02.2012
În luna mai a acestui an, la Kennedy Space Center, în Statele Unite ale Americii, va avea loc un concurs prestigios: NASA Lunabotics Mining Competition, la care vor fi prezentate vehicule robotice destinate excavării solului selenar. Proiectaţi de echipe din întreaga lume, roboţii vor trebui construiţi în conformitate cu obiective precise, stabilite de NASA. Iar printre echipele care se vor întrece în performanţe inginereşti, se află şi una românească: Xprojects.

Echipa Xprojects are deja la activ participări la multe manifestări de profil şi un palmares impresionant: Locul al II-lea, Secţiunea Creaţie Tehnică, la Salonul de Creaţie şi Inventică pentru Tineret Gaudeamus 2011 şi Robochallenge – etapa naţională 2011; Concurs Sumo Final Frontier 2011; Târgul Naţional de Inventică şi Creaţie – Romexpo, Premiul II. Trei dintre membrii echipei au participat deja la mai multe concursuri organizate de NASA, unde au obţinut numeroase premii.

Fondată în urmă cu 4 ani, în jurul tânărului inginer Theodor Milian, echipa Xprojects numără astăzi peste 20 de membri.

Absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, Theodor lucrează în prezent la INAV SA (Institutul de cercetare în aviaţie), unde se ocupă cu proiectarea, construcţia şi pilotarea UAV-urilor (vehicule aeriene fără pilot, manevrate de la distanţă, cu telecomandă). Este câştigătorul multor competiţii internaţionale şi naţionale, cel mai proaspăt premiu fiind primit la Salonul de Inventică, din cadrul Târgului anual de carte Gaudeamus în noiembrie 2011, unde a prezentat una dintre realizările sale recente: un avion de mici dimensiuni (1,8 m anvergura aripilor, masa de 3 kg), pilotat automat, care poate survola obiective de la înălţimea de până 1.500 m, putând fi folosit pentru supraveghere, filmare, monitorizare, fotografiere în domenii multiple (obiective turistice, măsurători atmosferice, arhitectură, cadastru, publicitate, imobiliare, securitate), misiuni pentru care trimiterea unui elicopter cu pilot şi cameraman ar presupune atât costuri, cât şi riscuri prea ridicate. Pe lângă toate aceste beneficii, avionul este şi ecologic, deoarece nu poluează nici chimic şi nici fonic, având un motor electric de 90 W, alimentat de un acumulator ce îi asigură o autonomie de zbor de aproximativ o oră. Imaginile din avion sunt transmise în timp real la sol, putând fi vizionate pe monitorul unui computer.

Alţi membri ai echipei, ambiţiile şi reuşitele lor

Sorina Lupu, studentă în anul I la Universitatea Politehnică Bucureşti şi absolventă a Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, recunoaşte că participarea la proiectele NASA a însemnat o mare oportunitate pe plan profesional, lucru pentru care îi este foarte recunoscătoare profesoarei sale de fizică din liceu, Ioana Stoica, cea care i-a deschis acest drum. Printre premiile de care Sorina este foarte mândră se numără Best Design şi Team Spirit la NASA Great Moonbuggy Race 2008, 2009 în Huntsville, Alabama, şi Premiul II la NASA Green Aviation Competition.

Claudiu Cherciu (acum student în anul III la Automatică şi Calculatoare, tot în cadrul Politehnicii) câştigă în 2008 Marele Premiu la NASA Ames Space Settlement Design Contest, în San Francisco, California, dar şi premiul I la NASA International Space Settlement Design Competition, în Houston, Texas, împreună cu echipa lui de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, coordonată de profesorul Ion Băraru. Claudiu speră ca, după terminarea facultăţii, să lucreze în domeniul care îl pasionează cel mai mult şi anume robotica şi – de ce nu? – chiar la unul dintre sediile NASA.

Iulia Jivănescu a participat la Space Studies Program organizat de International Space University la NASA Ames Research Center în 2009. Şcoala a reunit astronauţi – precum Buzz Aldrin, care a păşit pe Lună împreună cu Neil Armstrong în 1969 – oameni de ştiinţă şi ingineri ce au predat cursuri în domenii precum astronautică, aplicaţii satelitare, medicină, fizică, drept, business şi management. În 2011, Iulia a participat la stagiul de pregatire în domeniul ştiinţelor selenare la Lunar and Planetary Institute, Houston, unde a analizat prin intermediul teledetecţiei diferite cratere din zonele non-polare. Iulia este membru al Space Generation Advisory Council (SGAC) şi angajat al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Anul acesta, echipa Xprojects va participa la competiţii renumite, cum ar fi Robochallenge 2012 (http://www.robochallenge.ro/) sau Informatrix şi, mai cu seamă, la prestigioasa NASA Lunabotics Mining Competition, unde va prezenta propria versiune a unui robot autonom destinat excavării solului selenar.

Cerinţele sunt riguroase: robotul trebuie să excaveze şi să depoziteze minimum 10 kg de material similar solului selenar, într-un interval de timp de 10 minute, operând autonom sau cu comandă de la distanţă.

Xprojects este singura echipă din Europa înscrisă la NASA Lunabotics Mining Competition – o onoare deosebită, dar şi o provocare imensă.

O echipă în expansiune

Echipa Xprojects se măreşte şi se consolidează permanent. Acum numără peste 20 de membri, coordonaţi de conf. dr. ing. Petrişor Pârvu, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, şi de liderul echipei, Theodor Milian. Amploarea proiectului ce urmează a fi prezentat la concursul NASA a determinat împărţirea atribuţiilor, rezultând 4 colective cu domenii de activitate diferite, dar integrate aceluiaşi proiect:

  • departamentul MEDIA, condus de Sorina Lupu (din care fac parte Adina Socaci, Laura Manoliu, Andreea Belu, Jacqueline Chindea, Adrian Petcu şi Adrian Lungu) trebuie să se ocupe de toate documentele, prezentările şi promovarea cerute de regulament.
  • Departamentul MECANICĂ, îndrumat de Marius Dima (din care fac parte Remus Popescu, Cristian Lazăr, Bogdan Ştefănescu), trebuie să realizeze design-ul şi aspectul final al robotului din punctul de vedere al componentelor mecanice şi al stabilităţii.
  • Departamentul ELECTRONICĂ, riguros condus de Claudiu Cherciu (din care fac parte Flavius Tîrnăcop, Nelu Ciobanu, Daniel Lăcătuş, Liana Marinescu, Dan Iorga, Cristina Mirea, Olivia Mirea) se ocupă cu programarea şi design-ul componentelor electronice, astfel încât robotul să facă faţă cu succes tuturor cerinţelor.
  • Nu în ultimul rând, departamentul de analiză a solului (regolith-ului), condus de Iulia Jivănescu, este extrem de important pentru testarea robotului în condiţii cât mai apropiate de cele ale terenului selenar.

Xprojects sunt, de asemenea, deschişi la noi colaborări. „Recrutăm tineri pasionaţi de cercetare şi inovare şi care sunt capabili de performanţă în domeniile: robotică, electronică, mecanică, medicină, biotehnologie, nanotehnologie, aeronautică, astronautică”, spune Theodor Milian. Iar cei care doresc să li se alăture pot trimite un CV la [email protected].

Mai multe informaţii despre acest proiect gasiţi pe www.xprojects.ro sau pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/lunabotics.romania

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford