Napoleon, mutantul

Potrivit geneticienilor, in intreaga lume vie exista doua tipuri innascute de strategii prin intermediul carora populatiile isi asigura supravietuirea: strategia de tip r (in care r este coeficientul de reproducere) si strategia de tip K (in care K este punctul-limita de crestere cantitativa a populatiei). Primul tip se bazeaza pe o inmultire rapida si masiva – asadar supravietuirea este asigurata de numarul mare al indivizilor care compun populatia. La nivel politic, unei asemenea strategii i-ar corespunde un sistem inchis si autoritar, in care un lider luminat (?) si atotputernic, in extenso un Tiran (la insecte – Regina), guverneaza societatea de unul singur. Al doilea tip de strategie se bazeaza pe reducerea numarului de descendenti (de unde grija – pentru o vreme – a genitorilor-parinti fata de descendenta lor putin numeroasa), care insa sunt mai bine adaptati si traiesc timp mai indelungat. Politic, acestei strategii i-ar corespunde un sistem deschis, liberal (cu unele aspecte asistentiale, social-democrate – de exemplu, genul hibrid de ideologie a Uniunii Europene, sic!) sau chiar un sistem anarhic (de tipul Masculului Dominant – The winner takes it all).

Unde se pozitioneaza oamenii in acest matrix? Greu de spus. Biologic, by default, rasa noastra apartine tipului K. Paradoxal, istoria cunoscuta ne arata ca, de la inceputuri si pana azi, a dominat, mai degraba, tipul de organizare circumscris strategiei r. Antichitatea si Evul Mediu sunt bantuite de figuri despotice de regi si imparati, iar epoca (asa-zis) moderna – de dictatori. Grosso-modo… (profesorul meu de istorie din facultate folosea, din doua-n-doua propozitii, aceasta expresie. Asadar, omul vedea mereu generalitati, multimi!, desi era un liberal fervent)…, deci grosso-modo, in pleiada de tirani, cu greu se disting liderii generosi, croiti pe modelul hristic, cu aplecare mai mare spre nevoile celorlalti, decat spre propriile pasiuni. Betia puterii este mare, asa cum bine spunea si eruditul imparat intunecat Palpatine din StarWars: „Tuturor celor care ajung la Putere li se face, brusc, frica sa nu o piarda si de aceea sunt tentati – in orice conditii – sa o pastreze.“

Pe langa un pictorial breath-takin’ realizat de alpinistul si fotograful Alex Gavan (domnisoarele care ma roaga frumos primesc numarul lui de telefon; pentru detalii, priviti-l pe barbosul seducator de la pagina 45), care in vara asta a urcat Mont Blanc-ul pe ruta salbatica si periculoasa a Papei Pius al XI-lea, plus un dosar complet despre licoarea magica a lui Dyonisos, al carei mister a fost descifrat de catre colegul nostru Dan-Silviu Boerescu, initiat in dulci si ispititoare vicii, plus multe alte surprize, in numarul de fata va oferim principalele bucati de puzzle care alcatuiesc legenda fara de sfarsit a lui Napoleon. Istoricul Dan Falcan va prezinta, obiectiv si bine documentat, viata „micului caporal“, iar aceia dintre voi care au achizitionat revista cu DVD-ul Discovery, au prilejul sa afle pe larg si circumstantele mai mult sau mai putin misterioase in care s-a produs moartea imparatului.

De ce Napoleon? Unii ar putea spune ca suntem creaturile cele mai evoluate din Univers (nu am crezut noi ca Pamantul este buricul lui?) si, prin urmare, din acest motiv, nu ne incadram in schema simpla si reductionista a geneticienilor. Partial, le dau dreptate. Matrix-ul supravietuirii este, in manual, prea simplu; noi, in schimb – foarte complicati. (Atat de complicati, incat am inventat acea doctrina uleioasa pre nume political correctness. Plus o multime de alte chestii idioate care n-au absolut nici un sens din perspectiva evolutiei: armele de distrugere in masa, ouletele de ciocolata cu surprize, presa de scandal sau vopseaua de par.) Insa poate cel mai complicat dintre noi toti a fost Napoleon, un individ care s-a ridicat deasupra tuturor animalelor avide de putere ce ne-au guvernat trecutul si a reusit sa fie un Altcineva (desi atat de asemanator noua). Un mutant. Va las pe voi sa descoperiti cum si de ce. Indiciile le gasiti in revista.