Paradisul din Marile Sudului

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

FACTS

Marea are rareori culoarea de pe harti sau din atlase. Cei mai multi dintre noi o cunoastem ca pe o apa verzuie ori nisipie, cel mai adesea calaie, in care ne spalam oboseala, stresul, frustrarile si neimplinirile de peste an. Si ii spunem vacanta. De ce, insa, tot timpul cand ne gandim la mare, o vedem albastra, calda, insinuanta si invaluitoare ca o privire de femeie indragostita, care ne priveste pe sub genele palmierilor?

Poate pentru ca visam cu totii ca, macar o data in viata, sa ajungem intr-unul dintre indepartatele paradisuri tropicale, oricare ar fi acesta. De ce oricare? Pentru ca peisajul e cam acelasi peste tot, din Hawaii in Maldive si din Thailanda in Florida. Peste tot mare azurie, plaje albe umbrite de cocotieri si bungalouri cochete, cocotate pe piloni deasupra apei. Pana la urma, cei care fac diferenta sunt oamenii. Pe cei din Polinezia Franceza ii stiam din picturile lui Gauguin.

Chipuri cu buze groase, suieratoare parca, membre robuste, par sarmos, scurt ca scoarta de copac ori impletit in cozi ca niste liane, sani ce se itesc de dupa frunze si flori – sfere intunecate de ciocolata. Sau metisi in care se intalneste ardoarea rasei negre cu trasaturile europene. 150 la numar sunt insulele care formeaza cele cinci arhipelaguri ale Polineziei Franceze. Acelea care nu au aparut din furia vreunui vulcan s-au itit din preaplinul barierelor de corali.

Insulele vulcanice s-au inconjurat cu fasii intinse de nisip negru, parca lepadat de bortele Pamantului. Cele coraliere s-au multumit sa lase valurile sa le mestece pana cand s-au albit de atata spalat. Aici, actiunile la bursa, contractele, deadline-urile nu mai au nici o importanta.

Reperele materiale ale vietii sunt nucile de cocos, florile de vanilie, fructele (care, impreuna cu pestele si fructele de mare, stau la baza rafinatei bucatarii polineziene), scoicile cu forme baroce, orhideele, idolii ciopliti in lemn de esenta pretioasa si, pentru cei mai indrazneti si norocosi dintre localnici, perlele negre si rotunde, ca ochii unui duh al marii.

Pentru multi, Polinezia Franceza echivaleaza cu Tahiti si cu Bora Bora, insulele cele mai mari si mai cautate de turisti. Marché du Pape’ete (piata din centrul administrativ tahitian) este un nesfarsit festival al aromelor, al miresmelor si al cantecelor bastinasilor, in timp ce Bora Bora e o tinta pentru toti cei atrasi de escaladarea varfurilor Hue, Pahia si Otemanu, chiar daca nici unul dintre acestea nu depaseste inaltimea de 800 de metri. In schimb, Hiva Ova, vechiul centru administrativ al Insulelor Marchize, este locul de pelerinaj al tuturor celor care au admirat si s-au regasit in arta lui Paul Gauguin si a lui Jacques Brel.

Fatu Hiva este cea mai indepartata dintre Marchize, dar si cea mai luxurianta, ca un trup verde tolanit printre horbote de apa. Misionarii nu au reusit sa distruga idolii, sa naruiasca templele si sa domoleasca dansurile pline de unduiri si de incordari ispititoare ale triburilor locale.

Vantul uscat si cald maraamu a alungat influentele nefas­te pentru cultura insulelor si a pastrat doar acele note care pun asta­zi in lumina identitatea poline­ziana. Polinezia Franceza este o civilizatie ce trebuie vazuta si intelea­sa dincolo de spectacolul fascinant al trupurilor de abanos acoperite cu lei (colane din flori), pene si tatuaje. O civilizatie pentru care legatura cu marea reprezinta, probabil, chiar marea legatura a vietii cu Viata.

Foto: Hepta