Don’t Super Size Me

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Desi pare greu de crezut, chiar si sa te indopi cu mancare presupune un nivel serios de efort si implicare. Nu-i chiar atat de usor sa-ti indesi pe gat 6.600 de calorii de junk-food pe zi, iar studentul Adde Karimi a aflat acest lucru pe propria piele. Anul trecut, el a fost unul dintre participantii voluntari la un experiment stiintific care si-a propus sa reia in conditii de laborator „dieta“ lui Morgan Spurlock, autorul reality-ului Super Size Me, premiat in 2004 pentru cea mai buna regie la Festivalul de la Sundance.

Spurlock a petrecut 30 de zile mancand exclusiv la McDonald’s, pentru a documenta efectele distrugatoare ale junk-food-ului, asumandu-si triplul rol de regizor, protagonist si cobai. Karimi a urmat si el un regim similar, indopandu-se cu alimente cu o mare valoare energetica si limitandu-si orice efort fizic timp de o luna. Aici insa se sfarseste orice asemanare.

La finalul filmului sau, Spurlock se simtea ca un balon de slanina, era deprimat si avea libidoul dus pe apa Sambetei, iar colesterolul marit; mai gras cu 11,1 kg, parea a se indrepta cu pasi siguri catre o serioasa boala de ficat. Karimi insa n-a avut nicio problema, ba chiar s-a ales cu un nivel al colesterolului mai scazut dupa o luna de hrana nesanatoasa, iar din cele 4,6 kg castigate, 2 reprezentau masa musculara.

Maestrul de ceremonii al „marii crapelnite“ este omul de stiinta Fredrik Nystrom, de la Linköping University din Suedia, care, in decursul anului trecut, a convins 18 tineri (majoritatea barbati) sa se ingrase de bunavoie, in cadrul „dietei supersize“. Pe cei 12 barbati si cele 6 femei, Nystrom nu i-a obligat insa sa manance numai intr-un anumit loc si doar un anumit meniu. Cobailor umani li s-a permis sa ingurgiteze pizza, pui prajit, ciocolata si, in general, orice aliment considerat nesanatos, cu conditia sa-si dubleze cantitatea de hrana consumata in mod obisnuit.

Sanatatea tuturor voluntarilor, supusa la numeroase teste inaintea inceperii dietei, a fost monitorizata saptamanal, iar apoi, dupa incheierea experimentului, analizata riguros. Pentru a determina asa-nu­mita body composition, inclusiv masa musculara, grasimea si densitatea osoasa, echipa cercetatorului suedez s-a folosit de o tehnica de ultima ora cu raze X numita DEXA (Dual Energy X-ray Absorptiometry). Voluntarii au fost supusi unor teste de toleranta la glucoza, unui test inovator de spectroscopie pentru determinarea cantitatii de grasimi din ficat, analizelor complete ale sangelui si unor masuratori ale nivelurilor de hormoni, printre care tiroxina, un fel de potentiometru al metabolismului. Din dorinta de a descoperi cu exactitate schimbarile metabolice din celulele de grasime in timpul unei diete bogate in grasimi, oamenii de stiinta le-au ana­li­zat subiectilor chiar si mARN-ul, molecula cu rol de mediator intre gene si proteinele pe care le codifica.

Nystrom nu va putea divulga rezultatele complete ale experimentu­lui pana cand studiul nu va fi publicat, undeva la finele acestui an; de altfel, vor mai trece ani buni pana ce oamenii de stiinta vor reusi sa analizeze in detaliu toate implicatiile informatiilor adunate.

Totusi, Nystrom a facut cunoscute unele consideratii pe marginea testelor realizate; cu privire la ficat, de exemplu, care, atunci cand este supus stresului, secreta mari cantati de enzime in fluxul sanguin. Nimeni nu stie cu certitudine ce anume declanseaza in organism o asemenea reactie: enzimele ar putea fi produse de celulele muribunde sau, la fel de bine, de celule suprasolicitate. Oricum, insa, un nivel ridicat de enzime ale ficatului nu este o veste menita sa te bucure (este, de altfel, si motivul principal pentru care medicul lui Spurlock l-a sfatuit pe acesta sa-si intrerupa „crapelnita“). Niciunul dintre voluntarii din prima grupa testata de cercetatorul suedez nu a intampinat aceasta problema, ceea ce l-a facut pe Nystrom sa considere in prima faza ca Spurlock ar fi fost predispus genetic la disfunctii ale ficatului. Ulterior, la finalul experimentului, omul de stiinta si-a revizuit insa parerea, marturisind ca nivelul enzimelor hepatice s-a dovedit a fi mult crescut la cativa subiecti din ultima transa de cobai umani utilizati.