Tales from the Crypt

Senzatia de ireal, sustinuta de jocul bizar al lanternelor, incapabile sa strapunga tenebrele – caci, daca ne departam la mai mult de doi metri unul de altul, ceea ce parea un far se transforma intr-o palpaire, iar chipurile de sub castile de protectie deveneau spectre fantomatice –, se amplifica la fiecare nou pas pe care il faceam in pestera Topolnita… …pana cand, in cele din urma, sedus de vocile celor trei speologi, singurii care cutezau sa sparga, din cand in cand, linistea mormantala si sa vorbeasca nestingheriti in acea negura fara de sfarsit, explicandu-ne despre felul in care s-au format magnificele stalactite si stalagmite, vechi de milioane de ani, sau despre modul unic de viata al uriasei colonii de lilieci – niste creaturi care se deosebesc de oameni doar prin faptul ca au cu 300 de gene mai putin –, am inceput sa inteleg Feng-shui-ul armonios al acelui loc. Subit, totul s-a metamorfozat, in ochii mei, intr-un taram de basm, in care micul nostru grup de ziaristi fusese substituit de personajele lui J.R.R. Tolkien din The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring, in momentul in care acestea traverseaza imensa mina a piticilor: cei trei speologi semanau cu vrajitorul Gandalf, cavalerul Aragorn si elful Legolas, iar noi, ceilalti, cu micii hobbiti – la inceput timizi si neajutorati, iar apoi bravi si iscoditori. Fantasma nu a durat mult, dupa o ora si ceva de mers-ta­rat-esca­ladat prin galerii, limitele corpurilor noastre au inceput sa-si spuna cuvantul si ne-am intors, dar farmecul ei a fost cel putin la fel de puternic ca un ti-punch rece, servit la umbra unui palmier de pe o plaja a Caraibelor. Daca nu ma credeti, cititi pe indelete, in acest numar, care-i treaba cu ti-punch-ul, apoi luati primul avion si vacanta placuta!