Mici farmece de Bucuresti

Abia cu aceasta ocazie, numarând câteva zeci de titluri, mi-am dat seama de ce substantiala Biblioteca a Bucurestilor beneficiaza la ora de fata paseistul valah. Fie si o iute preum­blare prin Librariile NOI si Carturesti – fiecare cu perimetrul sau anume dedicat Bucurestilor – te poate convin­ge ca istoria, sociologia, politicile, etnopsihologia si estetica orasului beneficiaza de aproape tot ce trebuie pentru a intelege sufletul acestui iarmaroc de contraste violent-fermecatoare.

Si totusi. Totusi, suntem abia la un (alt) inceput. Nu doar ca inca ne lipsesc din panoplia reeditarilor destule carti insemnate (de la Calauza Bucurescilor lui Th. Bauer din 1882 ori studiul lui Bezviconi despre cimitirul Bellu, pâna la Mircea Damian sau colonelul Popescu-Lumina), dar nu avem o sinteza bogat ilustrata a alogeniei bucurestene. Vorbim curent despre Bucurestii legumicultorilor sârbi si bulgari din Sud, despre Dudestii evreilor si zona sefarzilor de pe Serban Voda, despre zona armeneasca si casele italienilor, despre Bucurestii albanezilor (aici exista, ce-i drept, cartea lui Adrian Majuru) si turcimea dinspre Giurgiu etc., dar inca nu avem reunite intr-o serie editoriala sintezele documentar-fotografice cu pricina.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

In ultimii ani au aparut mai multe lucrari privind contributia (esentiala) a arhitectilor francezi la definirea centrului orasului, ori a peisagistilor nemti si austrieci la conturarea (decisiva) a tot ce tine de mostenirea monarhica a locului, cu precadere de domnia lui Carol I. Dar nu avem, de pilda, o cartografiere a diferitelor centre (cladiri) masonice din Capitala: de avut, am avut din toate, dar numai câtiva initiati batrâni mai stiu sa ti le arate astazi.

Poate ca acelasi vrednic si sagace Emanuel Badescu, de la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, care ne-a daruit nu demult cele trei volume cu Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I – si care este la rându-i fascinat de istoria francmasoneriei pe plaiuri dâmbovitene –, se va inhama si la aceasta dulce detectivistica. Poate chiar la rubrica sa din Ziarul de Duminica. Asa cum era si normal, au fost favorizate in acesti ani zonele centrale.

Au aparut carti de istorii orale (Irina Nicolau, Ioana Popescu, Zoltan Rostas, Victoria Dragu Dimitriu s.a.) evocatoare ale Caii Victoriei (plus rivala acesteia, din unghiul high life-ului, strada Clementei) si zonei Marilor Lacuri, ale City-ului bucurestean dimprejurul Bancii Nationale, zona Antimului si Curtii Vechi sau zona Filaretului cu tot ce a insemnat Expozitia din 1906 pentru acel perimetru intens vegetal. De acum trebuie mers, insa, la rafinamentul detaliilor. Apropo de Dealul Filaretului: fie si o simpla plimbare pe aleea Sutter si imprejur le va lua rasuflarea, de placere, calatorilor paseisti.

Dar o dimineata de duminica prin cartierul Delea Veche de când n-ati mai trait? Care ziarist isi va asuma fotografierea caselor – tot mai putine si tot mai dusmanite de furia mercantila a momentului – inscriptionate cu 1889, 1897 sau 1900, pentru a umple cu ele macar câteva pagini de gazeta? In acest sens, ce editor va prelua cartea (manufacturata doar, in stadiul actual, 283 pag.) Un Bucuresti mai putin cunoscut, reunind articolele lui Silviu N. Dragomir din Cotidianul? O puzderie de informatii, locatii, detalii istorice: Omul de Arama de pe strada Episcopul Radu, coridorul secret de sub Primaria Capitalei, schitul Darvari, strada Sfintilor, cu sibilele de pe biserica lui Popa Fierea si casa in stil Secession etc. etc. Cum se vede, la raspunsuri noi – intrebari viitoare.