Duhul din lampa

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nu intamplator, pentru ca atunci cand tragi din mustiucul narghilelei, rascolesti pe data apa (cu gheata sau fara, cu vin sau cu stropi de ceai) ce se odihneste pe fundul vasului central (facut din sticla, portelan, ceramica sau alama) si, inainte ca fumul inmiresmat sa ajunga la tine, auzi bolborositul muzical al apei, de fiecare data altul, rotund si ascutit, cald, rece, sincopat sau prelungit, repetand, cumva, starea de spirit a celui care a aspirat. In primul rand, narghileaua este, in sine, un obiect de contemplatie.

E sobra, monocroma sau, dimpotriva, pestrita ca sticla de Murano; poate fi pictata sau poate avea motive in relief, are mustiucuri din lemn sau portelan si cor­doa­ne prin care activezi fumul, impopoto­nate pre­cum trompele de elefant la serbarile hinduse sacre. In al doilea rand, instiga la contemplatie. Fumul (precizam, pentru eventualii carcotasi, fumul NETRAS in piept) se ridica imprejurul narghilelei cu alta consistenta si alta dinamica decat fumul de pipa sau de tigara. Are culoare, personali­ta­te, nu duhneste si nu oboseste creierul. Se agita zvelt, se roteste, te imprejmuie si te ocroteste de mizeriile zilei.

O narghilea (care dureaza, atentie, in jur de o ora) venita dupa orele de slujba te decupleaza de cotidianul sumbru si te incurajeaza sa revii la o stare de interioritate fertila. Nu poate fi asociata cu alcoolul, nu poate fi expediata in debaraua ticurilor corupa­toare, nu poate fi manipulata. Este destinata folosirii in casa, in ambienturi pasnice, la cafenea, alaturi de ceaiuri orientale sau de cafea tare in filigene, te impinge la visare si la un sedentarism ganditor. Nu poti alerga ca nebunul pe strada cu narghileaua in mana cerand un foc.

Intr-un local tunisian din Sousse, am vazut, de curand, o mare de barbati adunati sa vada un meci de fotbal la TV. Nu era unul sa fumeze narghilea. Toti trageau amarnic din tigari americane. Alaturi, un local pasnic, fara televizor, in care oamenii amusinau poezia strazii, delectan­du-se cu fumul vartos al unor narghilele semete, cu tichii argintate menite sa le apere carbunii de vant. Ehei, carbunii! Sigur ca exista si unii expeditivi, tehnologizati, cu combustie rapida.

Cei mai multi taciuni, pentru oamenii care pretuiesc cu adevarat narghi­leaua si filosofia ei, sunt facuti insa din samburi de masline sau au, la randul lor, arome de lamaie ori de portocala. Care arome se adau­ga subtil aro­melor tutunului din causul instrumentului. Ehei, tutunul! Exista un strop de tutun, dar el e na­clait din greu in miere si in coji de fructe. Exista tutun cu aroma de cacao si men­ta, tu­tun cu cafea, cu piersici, pepene gal­ben, man­go, ananas, banane si cate si mai cate. Fiecare este alta lume si trezeste alte elanuri.

Pasiune din ce in ce mai des intalnita la noi, narghileaua si-a gasit niste simpatici si tineri emisari (ii puteti vedea pe www.narghilele.ro), care au deschis si o pravalie bucuresteana sui-generis. E situata intr-o casa veche boie­reas­ca (unde puteti ajunge doar anuntandu-va prezen­ta printr-un telefon), intesata, ca intr-un bazar, cu arome nebune si ceaiuri de toate so­iurile, cu carbuni si sticle de narghilea azurii sau de cu­loarea aurului, ca niste lampi ale lui Aladin din care iese duhul fumuriu. Asta in timp ce sta­pa­nii locului te intretin cu sfaturi molcom legu­mi­te, de batrani negutatori de la Portile Orientului.