Ultima carte pe care am citit-o: American Gods

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pentru ei, Zei americani nu sunt mai mult decat o bascalie (pe alocuri inteligenta). Avem, pe de alta parte, grupul urias al cititorilor profani, care s-ar putea sa fi auzit una-alta despre Odin, Anubis, Cernobog sau Kali (la fel de bine cum s-ar putea ca toate aceste nume sa nu le spuna absolut nimic). Pentru ei, cartea lui Gaiman nu poate fi decat o superfantezie, gen Lord of the Rings. Nimic mai eronat, din moment ce, in finalul prefetei, autorul ne spune ca personajele sunt fictive, dar zeii sunt adevarati.

Insa la aceste doua concluzii nu ar putea ajunge decat o critica superficiala si rautacioasa. Zei americani duce inevitabil cu gandul la capodopera lui Mihail Bulgakov Maestrul si Margareta si la Legendele Olimpului. Este, pur si simplu, un roman bun. Acel tip de roman pe care il citesc cu aceeasi placere si un pusti de 14 ani, si un bunic de 80. Iar liantul care face Zeii accesibili si initiatilor, si profanilor este dat de tipul de scriitura a lui Gaiman, care te vrajeste de parca insusi Wotan ar fi desenat niste rune magice pe copertile cartii, impiedicandu-te sa o mai lasi din mana, starnindu-ti din ce in ce mai puternic interesul (comparatie nefasta: la fel ca Dan Brown; comparatie fasta: la fel ca Chuck Palahniuk).

Pentru ca simpla si absolut naturala este modalitatea in care Gaiman descrie „furtuna“ ce tinde sa se transforme in ragnarok – in mitologia pagana, precrestina din nordul Europei, batalia de la sfarsitul timpului, confruntarea finala intre zeii buni si cei rai. Un ragnarok care este perfect adecvat vremii in care traim: zeii vechi (care nu sunt neaparat buni) se bat cu zeii noi (Internetul, Media, Televizorul – care nu sunt neaparat rai). Am zis ca e si cu Loki?! N-am zis. Uite ca zic acum. E si cu Loki. Deci nimic nu este ceea ce pare a fi.
Zei americani, Neil Gaiman, Editura Triton, 45 lei