Home » D:News » În 2050 vom ajunge în spaţiu cu liftul

În 2050 vom ajunge în spaţiu cu liftul

În 2050 vom ajunge în spaţiu cu liftul
Publicat: 24.02.2012
Până în 2050 am putea ajunge în spaţiu prin intermediul unui lift, a anunţat compania Obayashi din Tokyo.

Compania susţine că, în mai puţin de 40 de ani, ar putea construi un lift care să transporte pasageri la 36.000 de kilometri depărtare de Pământ. Pentru proiect compania plănuieşte să utilizeze cabluri create din nanotuburi de carbon, un material de 20 de ori mai rezistent decât oţelul.

Proiectul prevede ca un astfel de cablu să ajungă la 96.000 de kilometri depărtare de Pământ, echivalentul unei pătrimi din distanţa până la Lună. Liftul va transporta 30 de pasageri cu o viteză de 200 de kilometri pe oră şi, după 7 zile şi jumătate, va ajunge la o staţie orbitală.

De asemenea, propulsia ascensorului se va realiza cu ajutorul motoarelor magnetice liniare, iar în jurul staţiei vor fi amplasate panouri solare care vor stoca energie ce va fi transportată pe Pământ.

Singura problemă este că firma constructoare nu are nicio estimare legată de costurile la care s-ar putea ridica acest proiect, inspirat parcă din cărţile ştiinţifico-fantastice.

Sursa: The Daily Yomiuri

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate

Unde le place românilor să meargă în vacanță?

Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia

Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?

Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul

Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?