Home » D:News » Cel mai îndepărtat strămoş al omului, descoperit într-un lac nămolos din Norvegia

Cel mai îndepărtat strămoş al omului, descoperit într-un lac nămolos din Norvegia

Cel mai îndepărtat strămoş al omului, descoperit într-un lac nămolos din Norvegia
Publicat: 27.04.2012
Oamenii de ştiinţă au identificat în sudul Norvegiei cea mai îndepărtată rudă a omenirii: un microorganism extrem de rar, ce oferă o nouă perspectivă asupra vieţii pe Terra acum 1.000 de milioane de ani.

Cercetătorii au studiat timp de două decenii organismul microscopic ce trăieşte într-un lac din Norvegia, ajungând la concluzia că este una dintre cele mai mai vechi vietăţi de pe Terra şi totodată cel mai îndepărtat strămoş al tuturor vieţuitoarelor, deci şi al omului.

Creatura unicelulară a evoluat acum un miliard de ani, iar oamenii de ştiinţă afirmă că nu se încadrează în niciuna dintre categoriile în care sunt clasate organismele vii. Astfel, nu este nici animal, nici plantă, nici protozoar, nici ciupercă, nici algă.

„Este vorba despre o ramură necunoscută din arborele vieţii – o ramură unică”, a declarat Kamran Shalchian-Tabrizi, cercetător la Universitatea Oslo.

„Până acum, nu am descoperit vreun alt grup de organisme care să fie mai aproape de «rădăcinile» arborele vieţii decât această specie. Este un telescop spre micro-cosmosul primordial”, a adăugat omul de ştiinţă.

Noua categorie de organisme a căpătat numele de Collodictyon. Microorganismul trăieşte în nămolul aflat într-un mic lac norvegian, numit As, aflat la 30 de kilometri la sud de Oslo.

Cercetătorii cred că descoperirea poate oferi perspective noi asupra vieţii pe Pământ de acum sute de milioane de ani.

Microorganismul are patru flageli – filamente ce seamănă cu nişte cozi, pe care acesta le foloseşte pentru propulsie. Organismul măsoară între 30 şi 50 de micrometri, fiind observabil doar cu ajutorul unui microscop.

La fel ca plantele, ciupercile, algele şi animalele (inclusiv oamenii), organismele Collodictyon sunt eucariote, conţinând nuclee celulare acoperite de o membrană, spre deosebire de bacterii.

Pornind de la caracteristicile lui Collodictyon, cercetătorii pot deduce cum arătau organismele eucariote preistorice. Tabrizi afirmă că acestea erau probabil organisme unicelulare cu prelungiri de forma unor degete, pe care le foloseau pentru a captura prada microscopică.

Collodictyon nu sunt creaturi sociale. Prosperă atunci când sunt singure, iar atunci când nu mai au hrană, recurg la canibalism”, a explicat Dag Klaveness, un cercetător ce a luat parte la acest studiu.

Lacul As din Norvegia este singurul loc în care au fost descoperite aceste organisme, până în prezent.

„Este uluitor că încă mai descoperim organisme de acest tip după atâţia ani. Acestea se găseau în în apropierea casei noastre de milioane de ani şi noi nu le-am văzut”, a declarat Tabrizi.

Collodictyon a fost descoperit pentru prima dată acum 20 de ani de cercetători de la Universitatea din Oslo. Aceştia au recunoscut la acea vreme că organismul este neobişnuit, însă „nu şi-au dat seama cât de important este”, a concluzionat Tabrizi.

Surse: AFP, Science Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil ...
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?