Planeta pierduta

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mituri si mistere antice
Prezenta unui asemenea corp ceresc este cat se poate de probabila, considera majoritatea oamenilor de stiinta. Cu toate acestea, catastrofa care ar fi dus la disparitia sa ar fi avut loc cu multe miliarde de ani in urma, intr-o perioada in care viata nu ar fi existat pe pamant.De asemenea, distanta fata de Soare ar fi facut imposibila existenta oricarei urme de viata pe suprafata misterioasei planete.

Si totusi, o descoperire arheologica din sudul Irakului, teritoriul anticului Sumer, pare sa contrazica teoriile cercetatorilor, starnind totodata puternice controverse.
Pe o placuta de lut, datata la circa 5500 de ani vechime, este gravat in detaliu…sistemul solar asa cum este cunoscut in prezent.

Misterul este cu atat mai mare cu cat Soarele este prezentat in centru, in timp ce planetele se rotesc in jurul acestuia, fapt demonstrat mii de ani mai tarziu. Iar ca enigma sa fie si mai profunda, alaturi de planetele cunoscute apar atat Pluto (cea care a fost descoperita de abia in 1930) precum si o planeta necunoscuta aflata intre Marte si Jupiter.

Desi a fost confirmat faptul ca misteriosul artefact sumerian nu este un fals, exista inca voci care sustin ca legatura cu sistemul solar este doar o coincidenta, imaginea fiind una care reprezinta un simbol necunoscut, fara conotatii astronomice.

Nici miturile antice nu par sa ocoleasca ideea planetei necunoscute aflate intre Marte si Jupiter. Istoricilor le-a fost imposibil sa nu gaseasca asemenari intre catastrofa care ar distrus cea de a noua planeta si legenda greceasca a lui Phaeton.

Conform mitologiei elene, Phaeton, ar fi fost fiul lui Helios, zeul Soare, cel care in fiecare dimineata isi conducea carul de foc, traversand bolta cereasca pentru a asigura bunul mers al timpului. Dorind sa puna capat tuturor speculatiilor privind originea sa divina, Phaeton fura carul tatalui sau, incercand sa il conduca pentru o zi. Cum era de asteptat, caii care nu erau obsinuiti cu alt stapan decat Helios, parasesc drumul etern dand nastere unui adevarat haos. Fiind racit initial din cauza lipsei caldurii solare, pentru ca apoi sa fie parjolit de apropierea acesteia, Pamantul este aproape distrus.

Ingijorati, zeii cer ajutorul lui Zeus (Jupiter in mitologia romana), cel care il va ucide pe Phaeton si care va restabili ordinea primordiala.Sa existe oare o legatura intre stravechiul mit al caderii lui Phaeton si distrugerea planetei misterioase ? 

Pamantul, asemeni celorlalte corpuri ceresti, nu a fost ocolit de impactul cu meteoriti. Miile de cratere existente pe suprafata terestra stau marturie a loviturilor nimicitoare care au avut loc de-a lungul timpului. Poate cel mai devastator impact este cel care a dus la disparitia dinozaurilor si a mare parte a vietii terestre de acum 65 de milioane de ani.

Este foarte probabil ca si omul sa fi asistat de-a lungul evolutiei sale la asemenea fenomene distructive, pe care sa le fi redat in mituri si legende asemeni celui al lui Phaeton sau chiar al potopului.
Cu toate acestea, chiar daca Terra a fi fost locul de impact al ramasitelor planetei distruse, ar fi fost imposibil ca oamenii sa fie contemporanii unui asemenea eveniment.

Chiar daca mitul planetei pierdute ramane inca viu in constiinta umanitatii, dezlegarea misterului care il inconjoara para sa tina, mai degraba, de stiinta viitorului.

Ideea prezentei unei a noua planete in sistemul nostru solar (asta in conditiile in care Pluto a fost retrogradata de curand de la statutul de planeta) nu este una de data recenta.
Primul care a emis o asemenea teorie a fost Philolaus (cca 480 – cca 385 i.H.), ganditor grec presocratic care, in ideea existentei unei armonii universale, considera absolut necesara prezenta unui Contra-Pamant ( Antichthon in limba greaca). Aceasta planeta identica Terrei ar fi fost situata in partea ascunsa a Soarelui si ar fi reprezentat opusul a tot ceea ce se cunoaste despre Pamant.

In ideea ca un astfel de corp ceresc ar fi existat, prezenta sa ar fi fost imposibil de detectat datorita Focului Central (Soarele) care s-ar fi interpus permanent intre cele doua planete. Cu toate acestea, sondele spatiale trimise recent pe Marte si Venus au infirmat teoria filosofului grec, demonstrand fara putinta de tagada ca o astfel de planeta nu a existat niciodata.

Si totusi, ideea unui echilibru universal (Harmonia mundi) nu a fost straina nici invatatilor Evului Mediu. Preluand ipoteza inaintasului sau grec, celebrul astronom german Johannes Kepler, cel denumit si astronomul mileniului doi, va postula o noua teorie cu privire la existenta unei planete inca necunoscute, in sistemul nostru solar.

In cartea sa, Misterium Cosmographicum, aparuta in 1596, Kepler prezinta o serie de calcule, valabile si astazi, privind armonia dintre planetele Caii Lactee. Conform acestuia, distanta dintre planete ar fi una simetrica din punct de vedere matematic, cu o singura exceptie…spatiul dintre Marte si Jupiter, acolo unde distanta dintre cele doua corpuri ceresti este total disproportionata. In consecinta, astronomul german, va emite pentru prima data teoria privind existenta celei de a noua planete a sistemului solar, planeta care ar trebui sa umple lacuna dintre Marte si Jupiter.

Circa doua sute de ani mai tarziu, doi oameni de stiinta germani, Johann Daniel Titius si Johann Elert Bode, vor pune bazele legii Titius-Bode, conform careia diametrele orbitelor planetare cresc in functie de distanta planetelor fata de Soare respectand o anumita regularitate. Cei doi astronomi au remarcat, de asemenea, distanta aproape dubla fata de cat ar fi fost normal dintre Marte si Jupiter. Acestia concluzionau ca o planeta inca necunoscuta, pe care o denumesc Ceres, ar trebui sa existe intre cele doua.

Teoretic, ipotezele lui Kepler, Titius si Bode sunt plauzibile, daca luam in calcul valorile astronomice. Cu toate acestea, a demonstra ca un corp ceresc necunoscut ar fi sau ar fi fost prezent la o distanta de circa 400 de milioane de kilometri fata de Soare este aproape imposibil, avand in vedere nivelul stiintific pe care umanitatea l-a atins pana in prezent.

Si totusi, tot mai multi oameni de stiinta inclina sa le dea dreptate celor trei astronomi. Lacuna dintre Marte si Jupiter este un gol intretaiat de o multime de corpuri ceresti de mici dimensiuni, ceea ce astazi este cunoscut drept o centura de asteroizi. Sa fie oare acestea ramasitele unei planete care s-ar fi dezintegrat in conditii necunoscute, lasand in urma o multitudine de fragmente?
Este posibil ca acum mai multe miliarde de ani sa fi existat o planeta necunoscuta pe care viata sa se fi putut dezvolta asa cum a facut-o pe Terra?