De ce spunem „hmm” când ne gândim?

Rostit cu o intonaţie ascendentă, hmm poate semnifica:” Nu înţeleg, mai spune o dată?” Emis prelung cu un „m” amplu: „Mă gândesc serios la ce mi-ai zis.”
Rostit mirat, pe ton înalt: „Da, poate – bună idee!”. Emis rapid şi cu un registru jos: „Mă îndoiesc – nu cred…”

Cu toate că există în majoritatea limbilor pământului şi într-o varietate de forme, originile aceste interjecţii atât de des folosite sunt încă neclare.

• „Paradisul” Inteligenței Artificiale împarte investitorii în două tabere. Ce se întâmplă la Nvidia?
• Presiuni asupra lui Friedrich Merz să deschidă o anchetă privind posibilele legături germane cu Epstein

„Nu am nicio teorie cu privire la originea sa. Este posibil să fi apărut în limba engleză după ce a fost preluat din franceză… doar că nu-i putem găsi urmele. Presupun că interjecţia este atât de naturală, şi a fost dintotdeauna la îndemâna oricui, încât putea apărea simultan în mai mullte forme de limbaj”, declară Anatoly Liberman, lingvist în cadrul Universităţii din Minnesota şi expert în datarea originii termenilor.
Hmm este considerat o interjecţie, al fel ca alte asocieri de sunete din familia sa, precum um, huh, au, oau.

„Primul h emis este un simplu substitut pentru respiraţie, pe când m, emis cu gura închisă, simbolizează faptul că nu suntem siguri de ceea ce urmează să spunem. Pauza indică faptul că suntem temporar fără replică, dar încă atenţi la discuţie. Varietatea de tonuri are legătură cu multitudinea de trăiri pe care le exprimăm prin această banală interjecţie.”, adaugă dr. Liberman.

Pe de altă parte, Nicholas Christenfeld, psiholog în cadrul Universităţii California din San Diego, este de părere că hmm este atât de popular şi de folosit deoarece este, iniţial, un sunet neutru, mult mai uşor şi comod de emis decât oricare altul.

Sursa: Live Science