Te crezi mai deştept decât eşti? Bravo ţie, s-ar putea să ai succes în viaţă

Părerea prea bună despre propria persoană este un aspect foarte frecvent observat în societatea occidentală. Un studiu a arătat că 94% dintre profesorii universitari consideră că prestaţia lor profesională e peste medie – un lucru care, din punct de vedere statistic, e aproape imposibil.

O încredere exagerată în calităţile personale poate avea efecte negative asupra performanţelor şi asupra procesului de decizie. Şi totuşi, în ciuda acestor pericole, care ar fi trebuit să elimine treptat, în cursul evoluţiei, indivizii cu asemenea porniri, supra-aprecierea propriei persoane este un fenomen foarte, foarte des întâlnit. Cum se explică persistenţa lui?

• Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de…
• Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare

Un studiu pe această temă a fost întreprins de prof. Cameron Anderson şi Don Moore,de la Universitatea California – Berkeley (SUA), Jessica A. Kennedy de la Universitatea Pennsylvania (SUA) şi Sebastien Brion de la Universitatea din Navarra (Spania), rezultatele urmând a fi publicate în Journal of Personality and Social Psychology.

Conform opiniei lor, o mare încredere în sine (chiar nejustificată) îi ajută pe oameni să acceadă la un statut social superior. Cei care cred că sunt mai buni decât alţii, chiar dacă nu sunt, au şanse mai mari de a ajunge mai sus pe scara socială, iar tentaţia succesului stimulează încrederea în propriile calităţi.

Statututul social implică respectul, prestigiul şi influenţa de care se bucură un individ în rândul grupului din care face parte. În cadrul colectivelor de muncă, de exemplu, cei foarte încrezători în propriile forţe tind să fie mai admiraţi, mai ascultaţi şi să aibă mai multă putere de a influenţa discuţiile şi deciziile grupului.

Porf. Anderson afirmă că acest lucru explică faptul că supra-aprecierea propriei persoane e atât de frecventă, în ciuda riscurilor ei. Şi tot acest lucru explică, în cadrul colectivelor, faptul că adesea persoane incompetente, dar foarte sigure de ele, sunt promovate, în defavoarea colegilor cu adevărat competenţi, dar mai modeşti.

Studiul arată că, deşi încrederea în sine poate fi asociată cu existenţa unor calităţi reale la acea persoană, de multe ori ea nu este totuşi un semn bun şi trebuie privită cu circumspecţie, deaorece poate ascunde lipsa de competenţă reală.

Autorii studiului au imaginat 6 experimente pentru a afla de ce devin oamenii exagerat de auto-apreciativi şi în ce fel acest aspect influenţează urcarea pe scara socială.

De exemplu, într-unul dintre aceste experimente, cercetătorii au rugat 242 de studenţi să se uite pe o listă ce cuprindea nume ale unor personalităţi istorice, evenimente istorice, titluri ale unor cărţi şi poezii, şi să le bifeze pe cele care le sunt cunoscute. Numai că, alături de nume reale precum Robespierre sau Pygmalion, cercetătorii au inclus, fără ştirea studenţilor, nişte nume pe de-a-ntregul inventate, care nu corespundeau niciunei personalităţi ori opere literare reale.

Studenţii care au bifat cele mai multe nume inventate au fost consideraţi drept cei mai încrezători în ei înşişi, deoarece alegerile lor arătau că ei se închipuiau mai culţi decât erau de fapt.

Ulterior, la sfârşitul semestrului, un chestionar a arătat că exact aceştii indivizi cu o părere exagerat de bună despre ei înşişi aveau cel mai înalt statut social în cadrul grupului, erau cei mai îndrăgiţi, iar ceilalţi nu-i vedeau drept excesiv de încrezători, ci doar drept nişte persoane grozave.

Un alt experiment a arătat că aceste persoane nu se manifestau în mod enervant, nu pretindeau că se pricep perfect la ceva, ci doar vorbeau mai des, vorbeau pe un ton încrezător, ofereau mai multe informaţii şi răspunsuri şi se comportau calm şi relaxat în timp ce lucrau împreună cu membrii grupului. Chiar dacă nu erau mai competenţi decât alţii, luau parte mai mult la activităţile grupului şi păreau să se simtă confortabil în mijlocul colegilor lor de muncă.

În fine, alte experimente au arătat că ceea ce îi face pe oameni să fie supra-încrezători în propriile calităţi este dorinţa de a ajunge la un statut social mai înalt.

Două grupuri de studenţi au citit câte o povestire – una anostă, despre cineva care îşi pierduse cheile şi apoi le găsise, şi o alta despre o persoană care obţinea o slujbă nouă în cadrul unei companii de prestigiu, slujba urmând să-i asigure o promovare, o primă şi o cale rapidă spre un post în conducerea companiei. Fiecărui participant i s-a cerut să îşi imagineze că el este protagonistul provestirii, iar ulterior au fost rugaţi să îşi evalueze singuri intensitatea dorinţei de a accede la un statut social înalt şi să completeze un chestionar în care să îşi evalueze singuri calităţi precum gândirea critică, inteligenţa şi capacitatea de muncă în echipă.

Cei care citiseră povestirea despre slujba importantă au manifestat o dorinţă de a ajunge „în vârf” mult mai intensă şi tot ei şi-au dat singuri note mult mai bune, considerându-şi competenţele drept mult mai mari, în comparaţie cu cei care citiseră povestirea despre cheile pierdute.

Prof. Anderson afirmă că e dificil să combatem această tendinţă naturală spre auto-aprecierea exagerată, dar speră ca studiul său şi al colegilor săi să fie util, îndemnându-i pe oameni să caute indicii obiective ale competenţelor şi meritelor reale ale unei persoane, în loc de a supraestima calităţile altora pe baza exageratei încrederi în sine a acestora.

Sursa: medicalxpress.com