Scriitorul care a îndrăznit să critice Israelul, laureat al premiului Nobel, a încetat din viaţă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Informaţia a fost confirmată luni de fundaţia care poartă numele scriitorului.

La începutul anului trecut, Günter Grass, o figură majoră a literaturii germane contemporane, a declarat într-un interviu pentru cotidianul regional Passauer Neue Presse că nu va mai scrie romane, din cauza vârstei sale înaintate.

„Acum am 86 de ani. Nu cred că voi reuşi să mai scriu un roman”, a spus Günter Grass. „Starea mea de sănătate nu îmi permite să fac proiecte pe cinci sau şase ani. Or, aceasta ar fi condiţia pentru activitatea de documentare pentru un roman”, a adăugat renumitul scriitor.

Romancierul german mai spunea, la acel moment, că se consacrase desenului şi picturii în acuarelă, după o perioadă în care a fost spitalizat.

Cunoscut pentru convingerile sale politice social-democrate, Günter Grass a declanşat o polemică puternică, în aprilie 2012, după ce a publicat în presa germană un poem în care critica Israelul şi afirma că această ţară „ameninţă pacea mondială” prin arsenalul ei atomic. Statul Israel l-a declarat la scurt timp după aceea pe autorul german persona non grata.

În 2006, Günter Grass a recunoscut că a făcut parte în tinereţe din Waffen-SS, o unitate de elită a regimului nazist al lui Adolf Hitler, deşi în scrierile sale a criticat adeseori Germania pentru trecutul ei nazist.

Günter Grass, AFP / Mediafax Foto: Marcus Brandt

Günter Grass a intrat şi în atenţia poliţiei secrete est-germane, STASI, în 1961, când a scris o scrisoare deschisă în care contesta construcţia Zidului Berlinului, bariera de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană (RDG).

Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Günter Grass s-a născut pe 16 octombrie 1927, la Danzig (Gdansk, aflat în prezent în Polonia), unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, iar cea mai mare parte a operei sale de ficţiune este plasată în universul acestui port la Marea Baltică.

La 17 ani s-a înrolat în Waffen-SS, iar, în 1945, este luat prizonier de americani. După război a urmat cursurile Academiei de Artă din Dusseldorf (1947 – 1952), apoi Universitatea de Arte Plastice din Berlin. A trăit un timp la Paris, apoi în Italia, iar, din 1960, în Berlinul de Vest şi la ţara, în landul Schleswig-Holstein, potrivit site-ului editurii Polirom.

Günter Grass a reprezentat vocea unei generaţii de tineri germani care s-au maturizat în anii de după Al Doilea Război Mondial şi au purtat pe umeri povara vinei resimţite de părinţii lor din cauza atrocităţilor comise de trupele naziste.

A debu­tat în 1956, cu volumul de poezii „Avantajele găinilor-girueta”, dar, ulterior, s-a afirmat ca prozator, cu romanul care îl va consacra pe plan internaţional, „Toba de tinichea” (1959). Împreună cu „Pisica şi şoarecele” (1961) şi „Ani de câine” (1963), acesta intră în alcătuirea „Trilogiei Danzigului”.

Günter Grass a publicat numeroase cărţi, dintre care pot fi amintite romanele „Anestezie locală” (1969), „Calcanul” (1977), „O chestiune încurcată” (1995) şi „În mers de rac” (2002), volumele de proză scurtă „Întâlnire la Telgte” (1979), „Rubrica naşteri sau germanii sunt pe moarte” (1980) şi „Povestiri lugubre” (1992), volumul de eseuri şi polemici politice „Din jurnalul unui melc” (1972), volumele de versuri „Ultimul dans” (2003) şi „August stupid” (2007).

În 2006 i-a apărut prima carte de memorii, „Decojind ceapa”, urmată, doi ani mai târziu, de „Aparatul de fotografiat”, ambele stârnind controverse aprinse.

Activitatea sa literara a fost recom­pensată cu unele dintre cele mai prestigioase distincţii: premiul Buchner (1965), premiul Fontane (1968) şi premiul Nobel pentru literatură (1999).

La Editura Polirom au apărut: „Toba de tini­chea” (2005, 2007, 2012), „Anestezie locală” (2008), „Pisica şi şoarecele” (2009), „Secolul meu” (2011), „În mers de rac” (2002, 2013), „Decojind ceapa” (2007, 2012), „Aparatul de fotografiat” (2010), „Între Germania şi Germania” (2012) şi „Cuvintele Fraţilor Grimm” (2013).

Florin Badescu, [email protected]