Povestea celei mai vechi nave militare româneşti. Cum i-a trimis Ceauşescu pe marinarii de pe ea „cu treabă” la canal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

 Un muzeu care privindu-l te face să mergi cu mintea dincolo de marginile lumii, pe mări şi oceane, acolo unde doar Adrian Şuiu a vrut să trimită privitorul impresionantei colecţii de vapoare, galioane, goelete, mici miniaturi ale frumoaselor corăbii de demult. Aici pot fi admirate galionul St. Francisco II, goeleta Independence, Nava Dnow sultan, galionul Sf. Ioan Botezătorul, crucişătorul Bismark, nava Gat’s II, un drakkar viking etc.

„Am visat de când mă ştiu să ajung marinar. Ăsta a fost visul meu. Am dat de două ori examen la institutul de marină şi am picat. Tatăl meu fugise în Serbia şi Austria şi au umblat la dosar, m-au picat cu 20 de sutimi, primul sub linie. Dar nu am renunţat să ajung pe mare. În toamna când am venit supărat acasă de la Institutul de Marină m-am dus la Comisariatul Militar şi am cerut să vorbesc direct cu tovarăşul comandant şi, la 18 ani, i-am spus ‘orice ar fi, eu vreau să fac armata la marină’. M-a privit mirat, toată lumea voia să facă armata aproape de Vâlcea, de casă, eu voiam departe, acolo, pe mare. Cred că impresionat de naivitatea şi entuziasmul meu, imediat am fost încorporat şi am ajuns în aceeaşi zi la Constanţa, la Institutul Militar, ca soldat în termen”, spune Şuiu.

Aici începe povestea tânărului marinar pe cea mai veche navă militară din flota românească, „Eugen Stihi”, oferită Marinei Regale a României în 1920 de către Franţa.

„După primele două luni de instrucţie militară, în 1985 am fost repartizat marinar pe NMH 112 — ‘Eugen Stihi’. Istoria acestei nave care făcuse operaţiuni în Al Doilea Război Mondial, nu ştiu cum să spun, era compleşitor totul pentru un ‘bulache’ ca mine. Apropos, aşa eram numiţi noi pe vas. Când ne cunoştea comandantul ni se adresa fie cu bulache, fie cu abţibild. Deveneai abţibild dacă te pricepeai la ceva, dacă nu rămâneai la stadiul de bulache, adică un un fel de prostovan. Şi acum retrăiesc momentul când am intrat sub puntea de la prova, unde erau dormitoarele noastre cu 10 paturi suprapuse şi cu televizorul în mijloc pe masă”, spune marinarul.

Aşa l-a cunoscut pe maistrul militar Timofciuc, cel care făcuse războiul pe canoniera românească, dar şi „aprigul maistru Durac Vasile”.

„A fost momentul în care eram triaţi, să vadă unde ne pricepem. Eu eram recomandat de fruntaşul nostru pentru electromecanic. Nu ştiu, cred că am fost inspirat când m-a întrebat maistrul militar Durca despre legea lui Ohm şi eu i-am răspuns: ‘eşti om cu mine, sunt om cu tine’. A râs, m-a băgat sub punte şi când a văzut că eu de fapt cunosc fizică, electricitate, mi s-a dat în primire sala maşinilor. Nu spun din nou cum am receptat acea imagine, eu un novice care intram ca într-un muzeu. În dreapta bateriile navei, în stânga şi dreapta motoarele mai înalte decât mine, scările pe care nu se cobora pe trepte, ajunsesem sincer ca în câteva secunde la un moment dat să mă deplasez pe navă. Din sala maşinii era uzina cu generatoarele şi panourile electrice”, spune Şuiu.

Viaţa de marinar începe evident de „jos, chiar de la coastele vaporului, cu curăţenia santinelor”, iar Şuiu a evoluat în timp la stadiul de „abţipild”.

„Pot spune că a fost cel mai frumos an jumătate din viaţa mea, am cunoscut oameni deosebiţi, am dat şi foc vaporului, evident nu era vina mea, dar am stat cu spaimă. Am mers pe mare, am dat barba jos la vapor, mă refer la acea curăţenie în docuri, când toată carena este bărbierită de alge şi scoici. Am avut doi comandanţi minunaţi. Trebuie spus că atunci când a jucat Steaua Bucureşti finala Cupei Campionilor am picat de cart. Devenisem carcalete, nu mai eram şobolan sub punte, noi mecanicii aşa eram numiţi. Am pierdut meciul, dar domnul comandant a venit la mine, mi-a luat banderola de cart şi m-a trimis jos la televizor să văd reluările de la şuturile apărate de Duckadam. Ştia că este un moment istoric şi era păcat să îl pierd”, spune Adrian Şuiu.

Despre comandantul Echimov, marinarul vâlcean îşi aminteşte şi despre gestul acestuia în ziua următoare accidentului de la Cernobâl.

„Cred că a fost unic în cazul flotei româneşti, când dimineaţa ne-a trezit comandantul şi ne-a obligat pe toţi să bem iod. Nu ştiam de ce, era secret totul, dar ulterior am aflat de accidentul nuclear şi am înţeles că iniţiativa lui Echimov fusese singulară şi ulterior au repetat-o toţi. Îmi amintesc tărăboiul iscat când s-a pierdut o mină pe mare, evident o mină falsă, dar tot la fel a fost agitaţia. Şi nu pot uita nici toxiinfecţia alimentară din port când toţi marinarii efectiv am fost căraţi cu camioanele militare pe saltele la spital, de la nişte macaroane. Eu trebuia să plec şi în concediu”, mai spune marinarul.

Poveştile marinăreşti ale lui Adrian Şuiu de pe nava care a făcut istorie alături de bricul Mircea mai includ şi antena cu semnul pirat prin care se prindeau programele TV din Bulgaria, furieratul, tunurile care nu funcţionau pentru că la fiecare splălare a lor se mai pierdea în mare câte un element,.

Cariera de marinar al lui Şuiu a fost încheiată prin ordinul lui Nicolae Ceauşescu din 1987, când a hotărât ca toţii militarii să fie aduşi la canal să grăbească lucrările.

„Din păcate, aşa s-a încheiat legătura mea cu Eugen Stihi. Nu trebuie uitată această navă. Alături de ‘Mircea’, ‘Eugen Stihi’ a făcut istorie, este cea mai veche navă din flota noastră, este bătrâna doamnă care obligatoriu trebuie să fie făcută muzeu”, spune Şuiu.

Canoniera ‘Eugen Stihi’ a fost construită în 1916 şilivrată statului român de Franţa, în 1920, în cadrul contractelor de război încă nelichidate în urma încheierii Primului Război Mondial, împreună cu alte trei nave din aceeaşi clasă. Navele făceau parte din aşa numita serie (clasa) ‘B’, lansată la apă între anii 1916 — 1917, iniţial utilizate în escortele antisubmarine, Franţa însăşi păstrând patru unităţi din aceeaşi clasă.

Iniţial, Friponne, cea mai mare dintre nave, a primit numele Eugen Stihi, în cinstea soldatului român care şi-a pierdut viaţa în luptele de la Turtucaia.

Eugen Stihi a fost una dintre cele mai active canoniere în cel de-Al Doilea Război Mondial, participând la bătăliile de pe Marea Neagră şi la operaţiunile de retragere din Crimeea.

Ulterior celui de al Doilea Razboi Mondial, ‘Stihi’ ajunge în mâinile sovieticilor, care au înapoiat-o românilor după câţiva ani.

‘Stihi’ a mai servit apoi ca navă hidrografică şi ca navă de instrucţie pentru Şcoala de Aplicaţie. Transformarea sa într-un muzeu ar presupune montarea la bord a întregii tehnici de luptă şi de navigaţie, toate aparatele fiind acum într-un depozit.

În prezent, ‘Eugen Stihi’ se află în zona Portului Militar Mangalia. Nava a fost salvată de la ‘tăiere’ şi se aşteaptă repararea ei, autorităţile locale din Mangalia intenţionând să o transforme într-un muzeu.

Sursa: Agerpres

Citeşte şi: 

► Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase şi puţin cunoscute

► 95% dintre români nu pot pronunţa fără greşeală textul ăsta! Testează-te!

►Distracţie pe banii firmei: zeci de milioane de dolari, cheltuiţi pe călătorii şi maşini scumpe de doi directori de companie

► Se deschide prima benzinărie low-cost din România 

► Descoperă 9 cele mai ciudate arome de îngheţată

► Descoperă 6 superalimente mai puţin cunoscute

► Descoperă top 20 drumuri spectaculoase din România

► 5 semne care ascund probleme cu glanda tiroidă