Banda de alergare a fost, la origine, un instrument de TORTURĂ

La începutul anilor 1800, benzile de alergare au fost create pentru a-I pedepsi pe prizonierii englezi. În acea perioadă, sistemul penitenciar britanic era foarte sever. Execuţiile şi deportările erau pedepse frecvente aplicate deţinuţilor. Iar cei care scăpau, îndurau condiţii mizere în celule.

Mişcările sociale, conduse de grupuri religioase sau de celebrităţi precum Charles Dickens, au reuşit să schimbe metodele de reabilitare a prizonierilor. Atunci a fost introdusă banda de alergare, inventată de inginerul Sir William Cubitt, fiul unui morar. Acesta a propus ca deţinuţii să meargă pe benzi care să propulseze morile, să macine cereale sau să pompeze apa.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Banda lui Cubitt se învârtea în jurul unui ax orizontal, astfel că cei care o foloseau erau obligaţi să păşească în sus, ca pe o scară fără capăt. Dispozitivul era văzut ca un aparat ideal pentru a-I ţine în formă pe prizonieri, care au ajutat prin punerea în mişcare a morilor, la reconstrucţia economiei britanice, decimată de războaiele cu Napoleon.

Se estimează că deţinuţii petreceau în jur de şase ore pe zi, cinci zile pe săptămână, pe benzile de alergare. Asta înseamnă că ar fi urcat 4267 de metri, aproape jumătate din înălţimea Everestului.

Ideea lui Cubitt s-a răspândit repede şi, în numai 10 ani de la invenţia ei, banda de alergare a fost folosită şi în Statele Unite.

În 1884, James Hardy, un gardian de la o închisoare din New York a afirmat că nu asprimea acestui aparat îi terorizează pe prizonieri, ci rutina, faptul că nu există o finalitate.

Benzile au rezistat în Anglia până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au fost interzise, pe motiv că sunt prea chinuitoare.

Sursa: TVR