Marele filosof al secolului XX care a răsturnat teoriile lui Aristotel, Descartes şi Kant

Martin Heidegger s-a născut la Messkirch, un orăşel liniştit, conservator şi religios, iar acest lucru a constituit o influenţă formatoare asupra lui şi a gândirii sale filosofice. În anul 1909 acesta a petrecut două săptămâni în cadrul Ordinului Iezuit înainte de a-l părăsi (probabil din motive de sănătate) pentru a studia teologia la Universitatea din Freiburg. În 1911 acesta a schimbat domeniul, trecând la filosofie. În 1913 dă examenul de doctorat („Teorie despre sentinţă în psihologism”) şi în 1916 examenul de docenţă la Heinrich Rickert („Categoriile şi teoria semnificaţiei lui Duns Scotus”).

• Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de…
• Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative

A început să predea în 1915. În 1917 s-a căsătorit cu Elfride Petri, cu care a avut doi fii (Jörg şi Hermann), de care nu s-a mai despărţit niciodată (deşi aventura sa cu Hannah Arendt, studenta sa la Marburg la mijlocul anilor 1920, este binecunoscută).

Nu există multe puncte de cotitură veritabile în istoria filosofiei, momente în care ceva cu adevărat nou s-a născut în istoria minţii umane. Însă Martin Heidegger reprezintă un astfel de punct. Regiunea alemanică sudică Baden l-a format atât pe om cât şi pe filozof. Freiburg a fost centrul carierei sale academice; Feldberg a fost locul său de retragere din „în-lume.” Rareori este întâlnit un gânditor care să fie atât de legat de locurile sale natale. Filosofia lui Heidegger are un loc de naştere: Pădurea Neagră (Feldberg). Între 1916-1923 a fost profesor privat la Freiburg.

În 1922 Heidegger a achiziţionat o cabană modestă mobilată spartan, cu paturi şi bănci de lemn, în Feldberg, în apropierea satului Todtnauberg. Aici, tânărul profesor Heidegger şi-a petrecut timpul liber; aici s-a conturat gândirea sa.

Heidegger (foto) a pus una dintre cele mai vechi întrebări ale filosofiei: întrebarea privitoare la fiinţă. Ce înseamnă atunci când spunem că ceva „este”, că munţii şi văile „sunt”? Şi ce fel de fiinţă este fiinţa umană, care diferă de toate celelalte feluri de fiinţe de pe pământ prin faptul că poate să pună întrebarea despre propria sa fiinţă? Există o ramură a filosofiei dedicată acestei întrebări: ceea ce este numit „ontologie”, „explicitarea existenţei”. De la Aristotel la Descartes şi Kant, ontologia a încercat să răspundă întrebării privind fiinţa prin teoretizarea lumii „eului” sau relaţiei subiect-obiect. Nu şi Heidegger însă. Acesta priveşte existenţa umană ca reprezentând fiinţa care este „prezentă” în sine în propria sa temporalitate, care se experimentează pe sine ca fiind „deja acolo”. Heidegger spune că există o orientare existenţială originară în care existenţa umană găseşte acces către sine, şi anume angoasa. Iar aceasta, potrivit lui Heidegger, se găseşte la baza fiinţei, fără să necesite vreo declaraţie despre relaţiile subiect-obiect sau diferite categorii mentale.

Între 1923-1928 a fost profesor extraordinar de filosofie la Universitatea din Marburg. În 1927 apare opera principală a lui Heidegger – „Fiinţa şi timp” (o a doua parte planificată nu a mai fost completată) – prin care, alături de Karl Jaspers a devenit reprezentantul principal al filosofiei existenţiale germane.

„Fiinţă şi timp” este o carte lungă şi complexă. Cititorul este imediat lovit de ceea ce Stephen Mulhall (2005, Heidegger and Being and Time) numeşte „intensitatea chinuitoare a prozei [lui Heidegger]”, deşi dacă textul este citit în versiunea sa originală în limba germană poate fi observat un număr mare de ceea ce par a fi neologisme, ca tentative de resuscitare a limbii germane. Potrivit acestei ultime exegeze, construcţiile lingvistice respective – care implică scrieri cu cratimă, prefixe şi sufixe neobişnuite – dezvăluie semnificaţiile ascunse şi rezonanţele vorbirii obişnuite. În orice caz, limbajul iniţial ciudat şi dificil din „Fiinţă şi timp” este complet justificat de către înţelegerea că Heidegger se zbate să spună lucruri pentru care termenii şi construcţiile noastre lingvistice sunt complet inadecvate. Într-adevăr, pentru gânditorii care au trudit la descifrarea acestuia, limbajul lui Heidegger devine limbajul filosofiei. Văzută din perspectiva propriilor intenţii ale lui Heidegger, lucrarea este incompletă. Ar fi trebuit să aibă două părţi, fiecare dintre acestea trebuind să fie împărţită în trei diviziuni. Ceea ce a fost publicat sub numele de „Fiinţă şi timp” reprezintă primele două diviziuni ale (plănuitei) părţi întâi. Motivele acestei deficienţe vor fi explorate mai târziu într-un alt articol dedicat lui Heidegger şi lucrării sale.

În 1928 Martin Heidegger devine succesorul lui Husserl ca profesor de filosofie la Freiburg, iar din 1933 rector al Universităţii din Freiburg.  12 ani mai târziu, în 1945, puterea ocupantă franceză îi interzice să mai predea din cauza angajamentului său pentru mişcarea naţional-socialistă (membru al partidului naţional-socialist 1933-1951). În 1952 a ieşit la pensie. A decedat la 26 mai 1976 la Freiburg.

Surse: Zalmoxys, Goethe

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 26 septembrie:

Este sărbătorită Ziua Limbilor Europei. Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite. În Europa se vorbesc 23 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.

1791 – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824).

1874 – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn)

1888 – S-a născut poetul şi dramaturgul american Thomas Stearns Eliot; a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1949 („Crimă în Catedrală”) (m. 4 ianuarie 1965).

1898 – S-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937).

1912 – A izbucnit primul război balcanic între Alianţa Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) şi Imperiul Otoman, încheiat prin victoria coaliţiei antiotomane la 17/30 mai 1913. România s-a declarat neutră

1914 – S-a născut medicul şi dramaturgul Ştefan Berceanu, specializat în hematologie şi imunopatologie; membru post-mortem al Academiei Române (ianuarie 1991) (m. 9 noiembrie 1990).

1937 – A încetat din viaţă Bessie Smith, cântăreaţă de blues; supranumită “Queen of Blues”, interpretarea ei a marcat trecerea de la creaţia populară la blues-ul privit ca produs semnat artistic de o individualitate (n. 15 aprilie 1894)

1945 – A murit, la New York, compozitorul, pianistul, muzicologul şi folcloristul Béla Viktor János Bartók; născut la Sânnicolau Mare, în Transilvania, Bartok a introdus în muzica sa teme şi intonaţii ale muzicii populare româneşti; este membru post-mortem din străinătate al Academiei  Române (n. 25 martie 1881).

1963 – Legaţia României din Viena a fost ridicată la rangul de ambasadă.

1979 – A încetat din viaţă, la New York, contesa Alexandra Tolstoi, fiica şi secretara scriitorului Lev Nikolaevici Tolstoi; a scris “Tolstoi – viaţa tatălui meu”, “Tragedia lui Tolstoi”  (n. 1 iulie 1884).

1990 – A încetat din viaţă scriitorul italian Alberto Moravia, pseudonim al lui Alberto Pincherle (“Ciociara”, “Mascarada”) (n. 28 noiembrie 1907).

1991 – Mineri din Valea Jiului, veniţi în Bucureşti, au luat cu asalt clădirea Guvernului. Sub presiunea evenimentelor, au avut loc negocieri cu uşile închise între reprezentanţii minerilor (Miron Cosma şi Eugen Tamaş) şi ai conducerii ţarii.

1995 – În cadrul unei vizite în Statele Unite ale Americii, Ion Iliescu a avut o întâlnire neoficială cu omologul său american, Bill Clinton.

1998 – Miniştrii Apărării din opt state sud-est europene, printre care şi România, au semnat, la Skopje, Acordul de constituire a Forţei Multinaţionale de Pace din Sud-Estul Europei.

2000 – Comitetul Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a decis, la propunerea Comisiei Medicale a acestui for, descalificarea gimnastei române Andreea Răducan de la Jocurile Olimpice desfăşurate la Sydney, retragîndu-i medalia de aur cucerită în concursul individual compus, sportiva fiind depistată pozitiv la un control antidoping.

2005 – A încetat din viaţă scriitoarea britanică Helen Cresswell (n. 11 iulie 1934).