Prima pagină Cultura

Ce se întâmpla, în trecut, cu tinerii care se aruncau în apă după cruce, de Bobotează. Tradiţii şi superstiţii de BOBOTEAZĂ

Redactia Descopera.ro | 01.06.2019 | ● Vizualizări: 5645

Sărbătorile Bobotezei şi Sfântului Ioan sunt asociate cu o serie de obiceiuri populare, puse alături de ritualurile religioase, printre acestea fiind aruncarea crucii în apă de preot pentru ca mai mulţi bărbaţi să se întreacă să o aducă înapoi şi, în unele zone, Botezul Cailor.

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Ioan, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă, după care oamenii îşi intră în ritmul normal.



Astfel, se obişnuia ca, în Ajunul Bobotezei, să se pregătească o masă bogată, asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului, constând în 12 feluri de mâncare specifice, printre care: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Masa era sfinţită de preot, care umbla din casă în casă cu "Iordanul" sau "Chiralesa". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", care înseamnă "Doamne, miluieşte!", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea mesei, o parte din mâncare se dădea animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

În unele zone se şi colinda de Bobotează, copiii mergând şi ei cu "Chiralesa".

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Un obicei răspândit în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea este Botezul Cailor, ritual făcut asupra animalelor de preoţi, urmat de obicei de o întrecere între cai. Se spune că cei ce-şi botează caii vor avea un an bun, cu recolte bogate. La baza obiceiului stă credinţa că, deoarece calul este ajutorul omului în treburile gospodăreşti şi la muncă de pe câmp, el ar trebui purificat întocmai ca stăpânul pe care-l slujeşte.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe, pentru că apele au fost sfinţite. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul, dacă pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De Sfântul Ioan (7 ianuarie) există un alt obicei, numit Udatul Ionilor, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt "botezaţi" pentru a fi purificaţi.

De altfel, oamenii obişnuiau ca de Sfântul Ioan să se stropească pe faţă cu aghiasmă pentru a fi feriţi de boli tot anul.

Traditia spune că pe 7 ianuarie nu se bea vin roşu, acesta amintind de tăierea capului Sfântului Ioan. Se mai spune că cine nu este vesel în această zi, va fi trist tot restul anului.

Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.

În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită "la galette des rois", care pe vremuri era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei.

Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porţia sa va fi regele zilei.

În Belgia şi în Olanda există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.

În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 6 ianuarie:

1412 - S-a născut Jeanne d'Arc, eroină naţională a Franţei, supranumită „Fecioara din Orleans” (m. 1431).

1745 - S-a născut inventatorul Jacques Etienne Montgolfier, pionier al aviaţiei. A inventat, împreună cu fratele său, balonul cu aer cald (m. 2 aug 1799)

1760 - S-a născut scriitorul, filozoful şi istoricul Ion Budai Deleanu ("Ţiganiada") (m. 24 august 1820)

1802 - S-a născut, la Târgovişte, Ion Heliade Rădulescu, scriitor, lingvist şi om politic român (m. 27 apr. 1872)

1822 - S-a născut Heinrich Schliemann, renumit arheolog care a cercetat ruinele cetăţii Troia, începând din 1870 (m. 26 decembrie 1890)

1849 - S-a născut poetul bulgar Hristo Botev (m.1 iunie 1876)

1870 - A fost inaugurată celebra sală de concerte vieneză Musikverein, construită de Societatea Prietenii Muzicii. Musikverein găzduieşte la începutul fiecărui an vestitul concert de Anul Nou al Filarmonicii vieneze

1881 - S-a născut Ion Minulescu, poet, prozator şi dramaturg (d. 11 aprilie 1944)

1884 - A încetat din viaţă Gregor Johann Mendel, renumit genetician, cercetător în domeniul transmiterii ereditare a caracterelor (n. 22 iunie 1822)

1897 - S-a născut, la Iaşi, scriitorul Ionel Teodoreanu (m. 3 februarie 1954)

1906 - Matematicianul român Gheorghe Ţiţeica a introdus în geometrie suprafeţele cunoscute azi în lume sub numele de "suprafeţele Ţiţeica"

1907 - S-a născut fizicianul Ion I. Agârbiceanu, membru corepondent al Academiei Române, sub conducerea căruia s-a realizat primul laser românesc (m. 9 martie 1971)

1927 - S-a născut baritonul David Ohanesian, cel mai apreciat "Oedip" al secolului XX. A fost distins cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de comandor (m. 30 sept 2007)

1932 - A încetat din viaţă Iacob Negruzzi, secretarul "Junimii" şi redactorul "Convorbirilor literare", preşedinte al Academiei Române (1910-1913; 1923-1926) (n. 31 decembrie 1842)

1940 - S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea (m. 4 mar 1977)

1989 - A murit acordeonistul Marcel Budală

1990 - A fost reînfiinţat oficial Partidul Naţional Liberal

1990 - CFSN a decretat amnistierea infracţiunilor politice săvârşite după 30 decembrie 1947; au fost amnistiate şi alte tipuri de infracţiuni, ceea ce a dus la eliberarea a circa 18.000 de deţinuţi de drept comun

1993 - A încetat din viaţă balerinul şi coregraful rus Rudolf Nureev, autoexilat în Franţa. (n. 17 martie 1938)

1994 - A încetat din viaţă Vintilă Brătianu, preşedinte de onoare al PNL-CD

2001 - Papa Ioan Paul al ll-lea a închis Poarta Sfântă a catedralei Sf. Petru, pe care a deschis-o în noaptea de Crăciun a anului 1999, marcând astfel sfârşitul jubileului anului 2000, prin care s-au celebrat cele două milenii de la naşterea lui Iisus

2002 - Pugilistul român Leonard Doroftei a cucerit titlul mondial la profesionism, la categoria semiuşoară (62 kg), versiunea WBA, în urma victoriei obţinute la puncte la San Antonio (Texas) în faţa argentinianului Raul Balbi

2006 - A încetat din viaţă cântăreţul american de blues, jazz şi soul Lou Rawls. A primit trei premii Grammy şi a înregistrat circa 60 de albume, a apărut într-o serie de producţii cinematografice şi de televiziune - între care Leaving Las Vegas -, şi şi-a împrumutat vocea unor personaje de desene animate. (n. 1 decembrie 1933)

2006 - A murit cântăreţul şi compozitorul de muzică uşoară Gică Petrescu

2009 - Livrările de gaze ruseşti spre Bulgaria, Grecia, Turcia, Croaţia şi Macedonia au fost oprite

2009 - Au fost oprite livrările de gaze ruseşti către România prin Isaccea.