Povestea cifrei ”zero”. De ce au interzis-o italienii din Florenţa

Cu toată strălucirea sa matematică, cifrei zero i-a luat două milenii să devină o cifră propriu -zisă, iar acest lucru s-a întâmplat în India. Potrivit specialistului Alex Bellos, India a fost cadrul perfect: „Ideea de nimic ce devine ceva este adânc înrădăcinată în cultura lor. Dacă te gândeşti că au o stare de spirit pentru a face nimic -nirvana, de ce nu ar avea şi un simbol pentru nimic?”.

• Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
• Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care…

Simbolul numit „Shunya” este un cuvânt folosit astăzi pentru a desemna atât conceptul de „nimic”, cât şi numărul „zero”, scrie Rador.

Odată ce a câştigat teren în Asia de Sud, a coborât Orientul Mijlociu, a fost încoronat de oamenii de ştiinţă islamici şi a devenit parte a sistemului numeric arab, pe care îl folosim şi astăzi. Unii istorici spun că originile indiene ale cifrei nu sunt corecte şi ar trebui să o considerăm a sistemului numeric indo-arabic. Iar după începuturile sale spirituale şi intelectuale, zero a a traversat Europa, la fel cum creştinii au traversat islamul. Totuşi, ideile arabilor în matematică au fost înconjurate mereu de scepticism şi neîncredere. De exemplu, în 1299 „zero” a fost interzis în Florenţa, odată cu toată numerologia arabă, considerându-se că încurajează frauda, dar a fost acceptat, în cele din urmă, abia în secolul al XV-lea.

Fără îndoială, de-a lungul timpului „zero” a ajutat la descoperiri matematice, metode ştiinţifice şi tehnologice pe care le utilizăm astăzi. Până în secolul al XVII-lea, zero apărea triumfător la baza coordonaelor Carteziene, un sistem folosit şi astăzi, de la inginerie la grafică pe calculator. În timpul Renaşterii, „zero” a cunoscut cea mai mare putere, dovadă fiind astăzi diviziunea prin el însuşi.

Sursa: Rador