Prima emisiune de televiziune din România

Televiziunea Română vernisează, sâmbătă, într-o zi a porţilor deschise, „EXPO TVR ʼ60”, organizată cu ocazia aniversării a şase decenii de la prima transmisie (1956), la un an după prima emisie experimentală.

Prima emisie a staţiei experimentale de televiziune Bucureşti a avut loc cu un an mai devreme, în preajma sărbătorii naţionale de la 23 august 1955. Staţia avea să transmită, de duminică 21 până miercuri 24 august, la ora 8 seara, „primele programe televizate cu o durată de două ore”, indicând şi „punctele de vizionare pentru public”.

Iată cum consemna cotidianul „Informaţia Bucureştiului” evenimentul:

„Încă de pe la orele 7 în faţa magazinelor «Electrotehnica» din bd. Magheru, «Tehnometal» din calea Victoriei, a magazinului «Sport-Muzică» din str. Academiei şi în alte puncte din Capitală au putut fi văzuţi numeroşi cetăţeni. Ei au admirat frumosul aparat sovietic de televiziune «Leningrad» T-2, cu ecranul său alburiu, cu numeroase butoane.”

După care reporterul se mută în laborator, pentru a relata de acolo febra pregătirilor şi tracul premierei: „Ne aflăm în staţia experimentală de televiziune, în jurul numeroaselor instalaţii, aparate, lucrează câţiva dintre realizatorii staţiei. Şi tuturor li se pare că minutele aleargă prea repede parcă.

Se fac ultimele pregătiri. Inginerul Adrian Gheron se ocupă de derularea bandei de magnetofon… El pregăteşte… muzica. Inginerul Nicolae Luncescu aranjează filmul în aparatul de proiecţie – căci transmisiunile se fac deocamdată după filme – şi cercetează cu atenţie iconoscopul (aparatul care ia imaginile). Inginerul face o probă. Aparatul de proiecţie intră apoi în funcţiune.

– Alo, «Tehnometalul»? Pregătiţi-vă. Peste câteva minute începem. Să nu vă încurcaţi în butoane, glumeşte inginerul Antonescu. Sunt oameni mulţi? Cum?... Nu se poate trece pe stradă? se miră inginerul, dar de fapt chipul i se luminează. Aţi auzit – li se adresează celorlalţi. Lume foarte multă. Să vedem la celelalte puncte…

Am aflat că şi acolo era lume, nu glumă.

7.44. Un singur minut a mai rămas. În sală domneşte încordare. Emiţătorul a fost pus în funcţiune.

– Gata!

Aproape că n-ai putut urmări mişcările inginerului Luncescu care avea grijă de aparatul de proiecţie, de iconoscop. În schimb bucureştenii au putut vedea că, dintr-odată, ecranul aparatului de televiziune din alburiu-lăptos devine verzui şi apoi apar cuvintele: «Staţia experimentală de televiziune Bucureşti». Şi s-a făcut auzit în acelaşi timp cunoscutul cântec «Bucureşti, Bucureşti, peste vreme să trăieşti… Mai voinic, mai frumos».

Ora 8. Pe ecran a apărut chipul unei femei. Este crainica Cleo Stiber, al cărei glas îl recunoaştem. Ea ne vorbeşte:

– Bună seara, dragi spectatori. Aici staţia experimentală de televiziune Bucureşti. Începem primul nostru program…

Şi programul a început, în entuziasmul, aclamaţiile cetăţenilor aflaţi în faţa punctelor de vizionare.

Un avion coboară din văzduh, aterizează. Din el coboară delegaţia guvernamentală a U.R.S.S. la conferinţa de la Geneva. Şi imaginile, sunetele se succed unul după altul. După jurnalul de actualităţi urmează un film despre Siberia şi alte filme.

La orele 22, pe ecran a apărut din nou crainica, anunţând: «Programul nostru s-a terminat. Ne puteţi viziona mâine la orele 20…»”.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ecranul TV care poate fi pus în buzunar nu mai e o utopie. Există şi poate fi făcut sul. VIDEO+FOTO

Singura transmisiune făcută de TVR fără ca Nicolae Ceauşescu să ştie. Ce a apărut pe ecran fără acceptul dictatorului

Decreţeii – generaţia copiilor născuţi de frica morţii

Cum se cumpărau maşinile în comunism. Ce trebuia să faci pentru un ARO sau o Dacie