Home » Cultură » Un pictor din Siria i-a ilustrat pe liderii lumii în ipostaze cu care aceştia nu sunt învăţaţi: oameni ai străzii – FOTO

Un pictor din Siria i-a ilustrat pe liderii lumii în ipostaze cu care aceştia nu sunt învăţaţi: oameni ai străzii – FOTO

Publicat: 19.06.2017
Abdulla Al-Omari le-a dat liderilor lumii o înfăţişare diferită: i-a scos pe toţi din splendidele lor costume şi i-a pictat în postură de refugiaţi şi oameni ai străzii.

Din colecţia liderilor pictaţi sub chip de refugiaţi fac parte preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, preşedinţii francezi François Hollande şi Nicolas Sarkozy, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, fostul preşedinte american Barack Obama, preşedintele Siriei, Bashar al-Assad şi mulţi alţii, notează Rador.

Pictorul Al-Omari a declarat că expoziţia sa reprezintă o reacţie la dramatica sa stare de refugiat. „Am vrut să îmi imaginez cum ar arăta toţi aceşti puternici lideri ai lumii dacă ar fi fost în situaţia noastră. Furia creşte în mine şi am vrut să mă răzbun, dar într-un mod prietenos, adică prin artă”, a afirmat Al-Omari, care şi-a propus să „îi dezarmeze” pe liderii mondiali pictându-i în posturi din afara puterii lor. Presa internaţională a acordat atenţie refugiaţilor, dar le-a neglijat istoriile personale din spatele chipurilor. „Atunci când cunoşti istoria personală a cuiva, atunci te contectezi cu acea persoană”, a subliniat Abdulla Al-Omari.

Criza refugiaţilor a provocat moartea a mii de refugiaţi, printre care cel mai cunoscut este Alan Kurdi, un băieţel de numai trei ani care s-a înecat după ce ambarcaţiunea cu refugiaţi pe care se afla s-a scufundat, trupul lui fiind aruncat de valuri pe o plajă din Turcia în septembrie 2015. În ciuda acestor morţi, puţine lucruri s-au schimbat în ce priveşte soarta refugiaţilor. Expoziţia „Puterea vulnerabilităţii” este deschisă până pe 6 iulie la Galeria Ayyam din Dubai, informează Euronews.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă