Home » Cultură » Cel mai scump tablou din istorie. Da Vinci bate toate recordurile, după ce lucrarea „Salvator Mundi” s-a vândut cu o sumă uriaşă. Cum arată pictura

Cel mai scump tablou din istorie. Da Vinci bate toate recordurile, după ce lucrarea „Salvator Mundi” s-a vândut cu o sumă uriaşă. Cum arată pictura

Publicat: 17.11.2017
O pictură care îl înfăţişează pe Iisus Hristos, realizată de maestrul Renaşterii, Leonardo da Vinci, a devenit cel mai scump tablou din istorie. Lucrarea a fost vândută la o licitaţie în New York contra sumei de 450 de milioane de dolari.

Tabloul în ulei are o vechime de 500 de ani şi îl arată pe Hristos ţinând în mână o sferă de cristal, acesta fiind cunoscut sub numele de „Salvator Mundi” – „Salvatorul Lumii”, una dintre cele aproximativ 20 de lucrări cunoscute ale marelui artistul, scrie Gândul. 

Aceasta are 66 de centimetri înălţime şi îl înfăţişează pe Iisus Hristos îmbrăcat în haine tradiţional renascentiste, având mâna dreaptă ridicată pentru a oferi binecuvântarea, în timp ce în mâna stângă are o sferă de cristal. 

„Cuvântul ‘capodoperă’ abia reuşeşte să acopere raritatea, importanţa şi frumuseţea sublimă a picturii lui Leonardo”, a spus Alan Wintermute, reprezentantul Casei Christie’s, descriind lucrarea ca pe „Sfântul Graal al galeriei picturilor marilor artişti”, informează ABC. 

Preţul de plecare pentru licitaţie a fost de 100 de milioane de dolari. 

Cel mai mare preţ achitat până acum pentru o operă de artă vândută la licitaţie a fost de 179,4 milioane, pentru „Femeia din Alger” a lui Picasso, în mai 2015, achiziţie făcută tot la Casa Christie’s din New York. Per total, cel mai mare preţ a fost de 300 de milioane de dolari, pentru o lucrare a lui Willem de Kooning, operă vândută în privat de Fundaţia Dvid Geffen. 

Până să ajungă, însă, cea mai scumpă pictură din istorie, „Salvator Mundi” a avut un drum destul de sinuos. Deţinută cândva de Regele Charles I al Angliei, aceasta a dispărut din vizorul publiclui până în 1900, atunci când a fost găsită şi achiziţionată de un colecţionar britanic. La vremea respectivă, aceasta a fost atribuită unui discipol al lui Da Vinci, nu maestrului însuşi. 

În 1958, pictura a fost vândută din nou şi apoi cumpărată în 2005 de un consorţiu de comercianţi de artă care au plătit la vremea respectivă sub 10.000 de dolari. La vremea respectivă aceasta era extrem de deteriorată şi, în parte, peste pânză fusese pictat altceva. 

Proprietarii au restaurat pictura şi au stabilit că aceasta este o operă autentică a lui Da Vinci. Apoi pictura a fost vândută de miliardarul rus Dmitry Rybolovlev, care o cumpărase în 2013 pentru 127,5 milioane de dolari. 

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani