O carte pe zi: ”Mai sunt zile cu ploaie” de Karl Ove Knausgård

Toată lumea vorbeşte despre Karl Ove Knausgård ca despre un ”fenomen”. Scriitorul norvegian născut în 1968 la Oslo, a studiat literatura la Bergen, şi-a publicat primul roman în 1998, pentru care a primit un premiu al criticii şi acum trăieşte în Suedia. Cariera lui s-a schimbat total odată cu a treia carte, „Lupta mea”, un roman autobiografic de peste 3.000 de pagini, divizat în şase volume şi publicat între 2009 şi 2011, scrie Mediafax.

În Norvegia, Karl Ove Knausgård este un adevărat fenomen – a vândut o jumătate de milion de exemplare unei populaţii de cinci milioane, adică 10 la sută din populaţie i-a cumpărat şi citit autobiografia! A fost tradus deja în multe alte ţări. Toate cele şase volume au fost scrise dintr-un foc, cel puţin 20 de pagini pe zi (uneori 50). Knausgård a fost conştient că orice întrerupere sau scădere a ritmului infernal va fi dăunătoare proiectului său. Iar acum, după tumultul iscat în întrega lume, dar înainte de orice în propria ţară, admite în interviuri că a creat un monstru, o carte pe care o urăşte că a scris-o şi pe care urăşte s-o recitească. Cumva asemenea declaraţii fac parte din promovare?

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Cinci din cele şase volume ale autobiografiei au fost traduse deja de editura Litera: Cartea întâi – Moartea unui tată; Cartea a doua – Un bărbat îndrăgostit; Cartea a treia – Insula copilăriei; Cartea a patra – Dansând în întuneric; Cartea a cincea – Mai sunt zile cu ploaie.

Şi acest volum arată aceeaşi forţă şi aceeaşi sinceritate ca precedentele. La 19 ani, după un an de profesorat la o şcoală din nordul ţării (volumul anterior), Karl Ove se mută la Bergen, este admis la Academia de Scriere Creativă, apoi la Facultatea de Literatură. Scrie foarte puţin (”voia deja să fie scriitor, înainte de a începe să scrie. Şi celebru”); cunoaşte în schimb o mulţime de oameni; citeşte enorm literatură din orice epocă (pentru că orice carte îi oferă ceva; ”simţeam tot atâta plăcere câtă gelozie, tot atâta fericire câtă disperare – citindu-i pe marii scriitori”); discută despre scriitori; are câteva iubite pe care le înşală (dilema lui era legată de ”dragoste. Sau îndrăgostire. Acea exaltare care mă năpădea de fiecare dată când mă gândeam la…”), bea enorm, până-şi pierde minţile (la un moment dat e acuzat chiar de viol), după care se trezeşte plin de ruşine şi remuşcări (ajunsese ”un idiot care avea impresia că o să devină scriitor şi care-şi irosea viaţa”); e conştient de propria-i superficialitate; se mută de colo-colo; lucrează în diferite locuri ca să se poată întreţine – la un post de radio, scrie cronici de carte, la un sanatoriu; revine la scris (”Nu era o ruşine să scrii, dimpotrivă, era realizarea supremă, cea mai importantă, dar era ruşinos să te lauzi cu asta, fiindcă aproape toţi scriau şi, atâta vreme cât nu erau publicaţi de vreo revistă sau, o, ce fericire, de vreo editură, scrisul nu reprezenta în principiu nimic, era inexistent, şi dacă tot vorbeai despre asta fără motiv te făceai de ruşine.”), îi moare tatăl, publică în sfârşit la 26 de ani primul roman (despre În afara lumii în presă se scrie că ar fi un ”debut senzaţional”, e asemănat cu Hamsun, Mykle, Nabokov), obţine Premiul Criticilor Norvegieni, dar e în continuare nemulţumit, bea şi la beţie îşi înşeală soţia Tonja care se desparte de el când se reapucă de scris: ”Cred că din cauză că erai dintr-odată atât de fericit. Că dintr-odată umblai prin casă şi nu mai puteai de bucurie. Ai fost abătut timp de patru ani, încă din toamna în care a murit tatăl tău şi ai debutat, şi a fost aşa de greu, au fost atât de puţine clipe fericite. M-am străduit, m-am străduit cât de tare am putut. Şi-apoi, brusc, te apuci din nou de scris şi eşti din nou aşa de fericit! Chestia asta m-a provocat. Parcă n-am nimic de-a face cu viaţa ta. Parcă sunt complet în afara ei. Asta a fost ultima picătură.”

„O reuşită rară. Niciun scriitor din generaţia sa nu egalează combinaţia lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observaţie şi originalitate…” – Dagens Næringsliv

Karl Ove Knausgård – Luptea mea. Cartea a cincea. Mai sunt zile cu ploaie. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. Traducere din limba norvegiană de Ioana-Andreea Mureşan. 702 pag.