„Jurnalul necenzurat” de Vaslav Nijinski, lansat pe 5 iunie, în Bucureşti

Faptul că era născut la Kiev, în Ucraina, a crescut în Rusia Imperială şi se considera polonez, naţionalitatea părinţilor săi, explică din multe puncte de vedere intensitatea cu care au rămas asociate interpretările sale coregrafice, informează Mediafax.

 

Criticul de teatru Maria Zărnescu şi traducătoarea volumului din limba rusă, Raluca Rădulescu, vor fi alături în discuţia moderată de coordonatoarea colecţiei Yorick, Monica Andronescu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de editura Nemira. Din programul lansării nu va lipsi un scurt moment coregrafic, în interpretarea dansatorilor Răzvan Mazilu şi Ştefan Lupu, iar actorul Marius Stănescu este cel care va citi un fragment din tulburătorul text scris de Nijinski în punctul în care se pregătea să cedeze în faţa tulburărilor psihice.

 

Caietele lui Nijinski datează din iarna 1918 – 1919, când dansatorul în vârstă de 29 de ani se afla în Elveţia, îngrozit de perspectiva internării şi a izolării. „Eu sunt Nijinski. Eu sunt un om simplu. Eu am obiceiuri mizerabile, dar vreau să le îndrept. Eu vreau ca oamenii să îmi arate unde greşesc, căci vreau să-şi facă griji pentru mine. Eu îmi voi face griji pentru alţii, dar şi pentru mine îşi vor face griji toţi. Eu vreau o grijă din dragoste, nu din răutate. Eu nu vreau favoruri. Eu nu sunt iertare. Eu sunt iubire. Eu vreau să vorbesc despre iubire. Eu voi vorbi despre iubire”, scrie dansatorul, care nu mai apăruse în faţa publicului de mai bine de un an şi care presimţea că vor urma încă trei decenii în care viaţa sa se va împărţi între sanatorii şi externări vremelnice.

 

Vedetă a Baletelor ruse (1908 – 1913 şi 1916 – 1917), Vaslav Nijinski a fost o personalitate marcantă a dansului de la începutul secolului XX. Cariera sa a luat sfârşit după căderea nervoasă din 1919, fiind diagnosticat cu schizofrenie. A murit la Londra în 1950 şi a fost înmormântat la cimitirul din Montmartre, Paris, unde se găseau deja Hector Berlioz, Edgar Degas, Heinrich Heine şi Emile Zola şi mai târziu aveau să i se alăture personalităţi ca Dalida şi Francois Truffaut.