O carte pe zi: „Cuvinte salvate”, de Grete Tartler. „Cum să renunţ la poezie?”

Grete Tartler este scriitoare, traducătoare, orientalistă, diplomată – a fost ataşat cultural şi secretar I la Viena, ambasador la Copenhaga şi Rejkjavik, ministru plenipotenţiar la Atena. E profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative SNSPA din Bucureşti şi cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelenţă „Paul Celan” al Universităţii din Bucureşti. A publicat numeroase volume de poezie, proză, eseuri, studii de literatură comparată şi de muzicologie şi încă şi mai numeroase traduceri din arabă, persană, germană, engleză, franceză, daneză şi greacă, scrie Mediafax.

Într-un interviu pe care mi l-a acordat, în urmă cu câţiva ani, pentru Ziarul de duminică, spunea: „Cum să renunţ la poezie? Poezia, care nu se află sub controlul nostru, ne vizitează mai ales în momente de întrebări, de nelinişte. Am citit un studiu al unui neuropsiholog şi poet englez (John Haldane) despre faptul că poezia activează aceleaşi părţi ale creierului care sunt tulburate când un copil e despărţit de mama sa. Ea stă în emoţia unui puternic sentiment de separare, de dor. Atunci poţi scrie lucrurile care surprind acel fior – dar mai târziu, judecata decide dacă rămân ca atare. Întotdeauna mi-am publicat poeziile la mult timp după ce au fost scrise, aşa că voi publica într-o zi şi ce am scris în ultimii ani”.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Astfel se poate vorbi şi despre volumul de faţă, cu subtitlul „Poezii 2004 – 2018 (Cu şi fără Stelian Tăbăraş)” (Stelian Tăbăraş a fost soţul Gretei Tartler – 1939-2009 -, el însuşi prozator şi profesor).

Poezia Gretei Tartler e una plină de lumină, simultan cu ample referinţe culturale, desprinsă de realitatea imediată şi totodată înglobând-o, cuvîntul fiind mai presus de orice, cum sugerează şi titlul volumului.

Iată exemple: „E clar că din vorbe se naşte realitatea:/ Abia a zis Hamlet: «E ceva putred în Danemarca»,/ şi-ndată danezii au priceput că şansa lor stă/ în brânzeturi fermentate./ Abia a zis Caesar Alea jacta est,/ că au şi înflorit cazinourile./ Se spune că a existat şi un campion al vorbitului -/ nu o femeie, ci un bărbat/ care ar fi trăncănit fără pauză 5 zile şi 18 ore/ (nu ştim dacă la telefon, în dialoguri, sau la pereţi)./ Firele vorbelor/ taie peisajul – acuarelă nereuşită./ Suntem în mileniul al treilea, vor fi îngropate,/ pământul se înfioară în tremur/ de îngropatele ritmuri./ Mai salvăm câteva, pentru o vreme,/ bălăngănindu-ne picioarele peste punte”. („Vorbe”)

Sau: „Oraş ortodox alb-negru, cu oi./ Clopotele se ţin de bang-uri./ „Cei ce privesc în sus”, anthropoi,/ în taverne cinstesc după ranguri.// Ni s-a dat un chip, nu-ntreba ce ascunde./ Destrămarea noastră – doi nori prin geam./ Poetul Karyotakis s-a aruncat în unde./ Iar noi mediteram, mediteram”. („Mediteram”)

Sau: „Legată la detectorul de minciuni, recunosc:/ Am minţit că zeiţele/ au nevoie de accesorii magice/ că machiajul adânceşte privirea/ şi straiele dezvăluie grandoarea/ L’élégance sans nom de l’humaine armature/ părăsind tomuri şi prăfuite prescrieri/ pentru fericirea la îndemnă, la în-de-inimă,// Dar n-am vorbit celor/ pe care nu-i pot salva,/ n-am răspuns pădurii/ cu miile ei de scrisori, frunze moarte/ nu m-am oprit într-un fluier de salcie-// am dat brusc de perete uşile unui florar/ am fost ţintă celor/ pe care-i învăţ să tragă cu arcul” („Zeiţă”)

Grete Tartler – „Cuvinte salvate. Poezii 2004 – 2018 (Cu şi fără Stelian Tăbăraş)”. Editura Omonia. 92 pag.