O carte pe zi: „Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu”, de Iulian Bocai

În vara trecută, cam pe vremea aceasta, prezentam la această rubrică volumul câştigător al Concursului de debut al Editurii Polirom, Alexandru Done, „Downshifting”. Fusese un concurs cu 122 de manuscrise de proză, iar laureatul erau un tânăr născut în 1974, absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Grafică, artist vizual şi senior art director pentru proiecte de comunicare vizuală.

 

La concursul de anul acesta, 2018, au fost depuse 138 manuscrise la secţiunea proză, iar câştigătorul este un autor şi mai tânăr, Iulian Bocai, născut în 1986, absolvent de Literatură universală şi comparată al Universităţii din Bucureşti, cu un masterat de Teoria literaturii la Facultatea de Litere şi care, din 2015 studiază pentru un doctorat în istorie intelectuală.

 

Proza câştigătoare, căreia autorul îi spune „bildungsnovella”, este povestea unui copil care creşte într-o familie săracă de la ţară, cu un tată alcoolic, o mamă care înnebuneşte, un frate care ajunge de două ori la puşcărie, copil care trece prin lumea copilăriei pasionat precoce de ştiinţele naturii. Îl cheamă Priţă Barsacu, satul de câmpie în care creşte se află pe malul Oltului, în apropierea unei hidrocentrale. Sărăcie, lipsă de orizont, violenţă fizică şi verbală, cruzime. „Nu aveau niciun ban – dar asta era de înţeles, fiindcă nimeni nu avea niciun ban -, aşa că ori de-ar fi vrut să-i fure, ori să-i împrumute, n-aveau de la cine. Toată strada Bricegarilor era o stradă de sărăcani şi dincolo de ea, într-o parte, era numai câmpul”. Priţă Barsacu e slab, pirpiriu, învaţă bine, iar în vacanţa de vară se scaldă în râul de lângă sat şi merge la pescuit. La treisprezece ani, cade în apă tras peste copastia bărcii de prostovolul pe care încercase să-l scoată din apă înainte de răsăritul soarelui, ştie să înoate, dar nu reuşeşte să iasă la mal din dale alunecoase. E salvat după mai bine de trei ore, dus la spital, unde moare.

 

O poveste de o simplitate expremă. Totul e atmosferă şi limbaj, scriitură ironică.

 

Profesorul şi criticul literar Mircea Martin scrie, pe coperta a patra: „Mă simt obligat să-i previn pe cititorii acestei povestiri că riscă să fie pe fond afectaţi emoţional, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie. Oricât am fi de obişnuiţi deja cu atrocităţi de viaţă şi de limbaj (Céline, Bataille, Pynchon, Burroughs etc.), ceea ce se întâmplă în aceste câteva zeci de pagini nu ne şochează mai puţin. Întâlnim aici o lume de jos (de foarte jos, sociologic vorbind), văzută de jos (adică dinăuntru, stilistic vorbind), o lume despre care ne e greu să credem că există în penuria, precaritatea şi brutalitatea ei de comportament şi de expresie – o lume pe care autorul ne-o aduce în faţă cu o nonşalanţă jucată, cu un fel de cinism inocent, modul său de a învălui (protector) evoluţia personajului principal. Talentul lui Iulian Bocai se vădeşte în fineţea observaţiei psihologice, în comentariul indirect liber care îngână ironic gesturi şi replici, în morala implicită a acestei povestiri înfricoşătoare şi înduioşătoare în acelaşi timp”.

 

În sfârşit, un citat dintr-un interviu al autorului: „Îmi zic adesea că, dacă un text e bine scris acum, el trebuie să fie la fel de bine scris şi peste cincizeci de ani şi că valoarea lui ar trebui să fie dată de calităţi intrinseci şi nu de întâmplarea că l-a citit cineva şi i-a plăcut”.

 

Iulian Bocai – „Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu”. Editura Polirom. 142 pag.