One World Romania va relua documentarele din festival la ARCUB, din luna septembrie

Pe 10 şi 11 septembrie sunt programate proiecţiile a trei documentarele prezentate în festival în secţiunea „Caut ţară”. După multe tratative şi reacţii politice nervoase, conform datelor din vara trecută, în România au fost primiţi 710 refugiaţi despre care nu se aude mai nimic în spaţiul public. Cam atât am putut, în condiţiile în care mai multe milioane de cetăţeni români au migrat în Occident, în căutarea unei vieţi mai bune. Dar ce s-a întâmplat cu celelalte milioane de oameni, care au fugit din Orient – din calea terorii şi războiului – şi au ajuns în Europa ultimilor ani? Filmele acestei secţiuni conturau un tablou al situaţiei din mai multe perspective: dinspre ţările de unde au plecat aceşti oameni, prin veştile pe care le primesc de la cei rămaşi în urmă, prin ochii celor care i-au primit în alte ţări sau prin prisma, de multe ori deformată, a media. O omenire în mişcare pentru care nimeni nu pare să aibă o soluţie, dar pe care merită să o privim şi să încercăm să o înţelegem, scire Mediafax.

Documentarul „Încă o ştire despre refugiaţi”, filmul de debut al lui Orban Wallace, rulează pe 10 septembrie, de la ora 20.00, şi aduce o perspectivă originală asupra crizei refugiaţilor din Orientul Mijlociu. „Mergând pe urmele unui grup care porneşte din Lesbos şi traversează Europa în căutarea unui adăpost, Wallace adaugă un nivel neaşteptat al reprezentării atunci când decide să-şi orienteze camera deopotrivă spre refugiaţi şi spre jurnaliştii de varii naţionalităţi care îi urmăresc pe parcursul călătoriei. Rezultatul este un film care reuşeşte să obţină exact opusul a ceea ce semnalează titlul: nu încă o ştire despre refugiaţi, ci o perspectivă oblică şi mişcător de umană asupra dezastrului umanitar cu care se confruntă Europa, reflectat în conştiinţa celor responsabili pentru imaginea refugiaţilor în mass-media”, explică organizatorii.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Filmul „Sânge şi nisip”, prezentat pe 11 septembrie, începând cu ora 18.00, vine ca o reacţie la imaginile bărcilor supraîncărcate şi ale oamenilor forţând o graniţă sau alta care au împânzit mass-media. Cum mai poţi vorbi despre refugiaţi unei lumi blocate în deficit de compasiune prin suprasaturarea cu aceste imagini care cu greu reuşesc să mai comunice ceva? Regizorii Matthias Krepp şi Angelika Spangel încearcă o abordare diferită, alăturând fragmente de interviuri înregistrate în tabere de refugiaţi din Austria cu imagini disparate din Siria şi Irak, majoritatea filmate cu telefonul mobil şi selectate din social media. Acumularea acestor imagini mişcate, parţiale, imperfecte ale violenţei şi devastării, dublate de confesiuni candide ale unor oameni care rămân neidentificaţi, vorbeşte simultan despre oroarea de acasă şi despre sfâşierea interioară provocată de pierderea acelui „acasă”: „Acasă e paradisul/ Până şi iadul e paradis dacă e acasă”.

Tot pe 11 septembrie, dar de la ora 20.00, este programată proiecţia documentarului „Străini în paradis”. Într-o cameră de mici dimensiuni, un bărbat alb le vorbeşte unor tineri refugiaţi. În trei secţiuni distincte ale filmului, bărbatul oferă trei scenarii cu privire la şansele acestora de a găsi un adăpost în Europa. Fiecare versiune este livrată de vorbitor cu o atitudine diferită, mergând de la compasiune la comportament procedural: „regizorul Guido Hendrikx e un provocator. Docuficţiunea imaginată de el pe marginea crizei refugiaţilor cu care se confruntă Europa e un performance magistral şi în acelaşi timp brutal, care ne obligă să ne reexaminăm opiniile cu privire la această problemă globală – un experiment documentar perfect adecvat unui prezent marcat de dileme nu numai cu privire la graniţele fizice, ci şi în ceea ce priveşte graniţa dintre fapt şi ficţiune”, spun cei de la One World.