Home » Cultură » Două filme româneşti vor avea premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, în Israel

Două filme româneşti vor avea premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, în Israel

Două filme româneşti vor avea premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, în Israel
Publicat: 20.09.2018
Lungmetrajele "Un pas în urma serafimilor", de Daniel Sandu, recompensat cu opt premii Gopo, şi "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", de Radu Jude, premiat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary, vor fi prezentate la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, în Israel.

Filmele româneşti „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu (România, 2018) şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia Radu Jude (România, 2018), vor fi prezentate în competiţia oficială a festivalului, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. De asemenea, Ada Solomon, producătoarea celor două pelicule, şi regizorul Daniel Sandu vor participa la festival şi la sesiunile de Q&A de după proiecţii, în perioada 23-24 septembrie, scrie Mediafax.

„Un pas în urma serafimilor” va fi prezentat cu subtitrare în limbile engleză şi ebraică, duminică, de la ora 21.00, la Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, în prezenţa regizorului. Tot duminică, de la ora 17.00, Centrul Kriger găzduieşte a doua proiecţie a peliculei, care îi are în distribuţie pe Ştefan Iancu, Vlad Ivanov, Ali Amir, Alfred Wegeman, Ştefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu şi Radu Botar. Filmul a primit opt premii Gopo la gala de anul acesta.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” rulează cu subtitrare în limbile engleză şi ebraică, pe 24 septembrie, de la ora 19.15, în sala Rapaport, într-o proiecţie în prezenţa producătoarei Ada Solomon. Iar, pe 27 septembrie, de la ora 16.30, Centrul Kriger este spaţiul în care va fi prezentată a doua proiecţie a filmului, din distribuţia căruia fac parte Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu şi Ion Rizea. Filmul a primit premiile Label Europa Cinemas şi Globul de Cristal la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary.

Festivalul Internaţional de Film de la Haifa are loc în fiecare an, timp de opt zile, în timpul celebrării iudaice a Sukkot-ului (sărbătoarea corturilor). Proiecţiile au loc în şapte spaţii culturale din Haifa, Auditorium-ul, Cinemateca din Haifa, sala Rappaport, Cinema Panorama, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, Centrul Cultural Krieger, Casa Hecht, precum şi în spaţii în aer liber. Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel şi atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audienţă de cinefili şi profesionişti media din ţară şi străinătate. Sunt prezentate în medie 150 de filme, în premieră, cu un total de aproape 250 de proiecţii: lungmetraje, documentare, animaţii, scurtmetraje, retrospective şi tributuri.

Ediţia din 2018 a Festivalului Internaţional de Film de la Haifa se desfăşoară între 22 septembrie şi 1 octombrie.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat