Home » Cultură » Expoziţia „România Mare în reprezentări cartografice” are loc la Biblioteca Academiei Române

Expoziţia „România Mare în reprezentări cartografice” are loc la Biblioteca Academiei Române

Expoziţia „România Mare în reprezentări cartografice” are loc la Biblioteca Academiei Române
Publicat: 24.10.2018
Expoziţia "România Mare în reprezentări cartografice", care acoperă parcursul istoric al unificării ţărilor române, a fost vernisată, marţi, la Sala "Theodor Pallady" a Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, unde va putea fi vizitată până pe 2 noiembrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Expoziţia este organizată de Biblioteca Academiei Române, în parteneriat şi la iniţiativa Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, scrie Mediafax.
 
Vor fi expuse 85 de hărţi, planuri şi cartograme din colecţiile Cabinetului de Hărţi al Bibliotecii Academiei Române, care acoperă parcursul istoric al unificării ţărilor române, având ca punct de plecare Unirea Principatelor Române din anul 1859 („Charta Principatelor Unite şi Bassarabiei”, realizată în 1861) până la cel de-Al Doilea Război Mondial (harta „Numărul românilor înainte şi după împărţirea ţării aflaţi în ţară şi peste hotare”, realizată de Institutul Geografic Militar în anul 1941).
 
Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri şi are ca scop ilustrarea cartografică a diferitelor secvenţe istorice premergătoare constituirii României Mari, prezentarea hărţilor etnografice folosite în timpul negocierilor din cadrul Conferinţei de Pace de la Paris 1919-1920, precum şi reflectarea noilor dimensiuni teritoriale, geopolitice şi socio-economice în materialele cartografice interbelice.
 
„Istoria devine incomprehensibilă fără hărţi, fără reprezentări cartografice. De aceea expoziţia realizată de Biblioteca Academiei Române – instituţia care deţine un adevărat tezaur naţional al României şi al românilor – este de o importanţă capitală. Cuvântul «hartă» (charta) are aceeaşi etimologie ca şi cuvântul «carte», semn că universurile cartografiei şi cărturăriei interferează, se completează şi intră în sintonie”, declară în prefaţa catalogului expoziţiei acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
 
Expoziţia de la Biblioteca Academiei Române doreşte să ilustreze faptul că sacrificiul militarilor români în timpul Primului Război Mondial a fost susţinut, din plin, de celelalte segmente ale societăţii româneşti, între care cartografia românească a fost un contributor de seamă la izbânda revendicărilor legitime, naţionale şi politice, ale românilor în cadrul Conferinţei de pace de la Paris din anii 1919-1920.
 
Expoziţia rămâne deschisă în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie şi poate fi vizitată după următorul program: luni-vineri, orele 10.00 – 18.00, sâmbăta, 10.00 – 14.00.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...