Home » Cultură » O carte pe zi: „Topografia Ţării Româneşti”, de Constantin Caracaş. O monografie istorică şi sanitară

O carte pe zi: „Topografia Ţării Româneşti”, de Constantin Caracaş. O monografie istorică şi sanitară

Publicat: 23.11.2018
Caracaş face o radiografie a Principatului, în care trece în revistă cele mai diverse faţete, de la descrierea geografică la istorie, de la aspecte sanitare sau observaţii meteo la obiceiuri şi moravuri.
Lucrarea de faţă este o monografie istorică şi sanitară consacrată Ţării Româneşti de Constantin Caracaş (1773 – 1828), apărută la Bucureşti în limba greacă, în 1830 şi publicată în limba română de dr. Pompiliu Samarian, în 1937, ca teză de doctorat, scrie Mediafax.
 
Constantin Caracaş a făcut parte dintr-o familie de medici greci (şi tatăl lui şi fratele lui au fost medici) care, după studii la Viena, s-a stabilit la Bucureşti. A rămas celebru pentru că a introdus şi generalizat vaccinul antivariolic. „Către anul 1800 – scria el -, când m-am întors în acest oraş al Bucureştilor, după ce am învăţat medicina la Universitatea din Viena, am început fără întârziere vaccinarea, fără opunere din partea locuitorilor; încât la 1802, vaccinarea era generală în tot oraşul, cum şi în alte târguri”. A fost membru al comisiei sanitare a oraşului – „Una din cele mai utile îndatoriri ale unui guvern este grija sănătăţii şi a vieţii locuitorilor; fiindcă siguranţa şi fericirea oricărei naţiuni ţine de puterile fizice şi intelectuale căpătate prin trai bun”.
 
Iubitor al ţării în care se stabilise, a scris „Topografia Ţării Româneşti”, pe care soţia i-a publicat-o, postum, în limba greacă. Familia i-a cerut poetului George Sion s-o traducă în limba română, dar traducerea n-a fost publicată, ci depusă la Academia Română, de unde dr. Pompiliu Samarian a copiat-o şi publicat-o ca teză doctorat. „Paradoxal – afirmă Georgeta Filitti în prefaţă, trecerea timpului a ferit Topografia de uzura morală ce loveşte mai toate lucrările de istorie. Şi explicaţia trebuie căutată în împrejurările în care a fost scrisă, documentaţia avută la dispoziţie de autor şi mai ales îăn existenţa acelui capitol excepţional privind crearea spitalului Filantropia”.
 
 
Caracaş face o radiografie a Principatului, în care trece în revistă cele mai diverse faţete, de la descrierea geografică („capitolele de geografie fizică”, notează Georgeta Filitti, „înseamnă o descriere aproape cinematografică a peisajului românesc”) la istorie, de la aspecte sanitare sau observaţii meteo la obiceiuri şi moravuri, cartea reconstituie minuţios tabloul vieţii cotidiene în „Dacia” de la hotarul dintre secolele 18 şi 19 (doctorul mărturiseşte că a urmărit vreme de 25 de ani fenomenele legate de climă). Doctorul mai este preocupat de faună, de alimentaţia oamenilor, de produsele care fac din ţară una dintre cele mai bogate din Europa. Topografia sa merge în adâncime, pe judeţele existente la acea vreme. „Aptitudinea naturală ce are acest neam spre a primi cultura dă speranţe sigure că un guvern potrivit şi generos poate în scurt timp să-i consolideze fericirea şi prosperitatea şi să-l facă demn de strămoşii săi… În raport cu constituţiunea lor fizică, formată prin influenţa climei, locuitorii sunt blânzi, răbdători, primitori de cultură şi cu caracter solid, modelat în societatea bună prin învăţătură şi exemple bune…Acest popor, cu inteligenţa lui naturală, foarte lesne poate să-şi cultive moravurile, să progreseze în ştiinţe şi arte şi să trăiască fericit”.
 
Cum spuneam, un capitol aparte e destinat instituţiilor medicale (spitale şi medici) şi iniţiativei sale de fondare a unui „spital pentru îngrijirea atâtor bolnavi fără mijloace, făgăduindu-mă şi eu să-i caut toată viaţa fără plată”. Este vorba de spitalul „Iubirea de Oameni”, Spitalul Filantropia, care funcţionează neîntrerupt de 205 ani. „Felul cum a gândit instituţia, cum a supravegheat construcţia şi înzestrarea, cum a redactat regulamentul de funcţionare vădesc un manager de excepţie” (Georgeta Filitti).
 
Volumul cuprinde şi 24 de pagini de ilustraţii color (80 la număr), acestea oferind o trecere în revistă a personalităţilor care au marcat istoria Ţării Româneşti în secolele 14-19, a făuritorilor anonimi de istorie, a monumentelor care au supravieţuit până astăzi, toate descrise de autorul care a bătut pas cu pas meleagurile valahe.
 
Editarea lucrării a beneficiat de sprijinul Laboratorului Medical Cytogenomic, instituţie fondată la Bucureşti de Danae Stambouli, personalitate care s-a dedicat sistemului medical românesc, continuând astfel tradiţia înaintaşului său din secolul 19.
 
Constantin Caracaş – „Topografia Ţării Româneşti”. Ediţie bilingvă. Îngrijire de ediţie, studiu introductiv şi note suplimentare de Georgeta Filitti. Cuvânt înainte de Danae Stambouli. Editura Omonia. 445 pag
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Cum negociau politicienii viitorul României după Primul Război Mondial
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia greacă
Penelopa, femeia care i-a învins pe pețitori fără să ridice sabia. Cum a devenit simbolul inteligenței în mitologia ...
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Sonda japoneză Hayabusa2 a surprins un asteroid cu două capete aflat la milioane de kilometri distanță
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Oamenii de știință au calculat când vor muri ultimele plante de pe Pământ
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere a Antichității
Imperiul Roman nu ar fi existat fără sclavi. Cum milioane de oameni lipsiți de libertate au construit cea mai mare putere ...
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cele mai frumoase stații de metrou și noduri de transport urban din lume
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Cercetătorii au aflat cum celulele cancerului de colon își schimbă identitatea pentru a se răspândi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?
2026, anul care a schimbat deja lumea. Evenimentele care au marcat primele șase luni
2026, anul care a schimbat deja lumea. Evenimentele care au marcat primele șase luni
Cele mai inspirate cadouri pentru copiii de 7 ani: jocuri, cărți și activități care stimulează creativitatea
Cele mai inspirate cadouri pentru copiii de 7 ani: jocuri, cărți și activități care stimulează creativitatea
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie