Home » Cultură » „Dacii Liberi” rulează în cinematografe

„Dacii Liberi” rulează în cinematografe

„Dacii Liberi” rulează în cinematografe
Publicat: 28.11.2018
"Dacii Liberi/ The Free Dacians", un documentar semnat de Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan, a intrat marţi în cinematografe, iar realizatorii spun că sunt interesaţi să investigheze formele multiple pe care interesul pentru cultura străveche le ia astăzi, arată un comunicat.
Realizatorii iau în seamă întrebările pe care le pun mulţi dintre cei care vorbesc despre daci, începând cu „adevărata identitate a poporului român” până la „Cine suntem, individual şi colectiv”, dar nu au pretenţia că oferă un răspuns, o trecere în revistă a dezbaterilor, polemicilor şi a teoriilor, mai mult sau mai puţin fanteziste, fiind mult mai necesară. Filmul nu răspunde întrebărilor dacologilor, dacopaţilor şi nici dacofobilor, ci este o invitaţie la dialog între tabere, dar mai ales o invitaţie la introspecţie, arată producătorii, scrie Mediafax.
 
„Cred că, în acest an centenar, ar trebui să reţinem partea bună a evenimentului petrecut în urmă cu 100 de ani, dar să fim mai rezervaţi cu privire la discursul la superlativ despre români şi strămoşii lor şi să ne uităm puţin în jurul nostru. Vom vedea că societatea în care trăim nu e nicidecum în concordanţă cu acea polologhie care ne spune că noi suntem cei mai buni, cei mai deştepţi, cei mai organizaţi, dar altcineva nu ne lasă să evoluăm. Luna nu se învârte în jurul Bucegilor, ci în jurul pământului. Când porneşti la drum cu o asemenea imagine distorsionată despre tine însuţi, nu ai cum să ajungi departe. Un prim bun pas este să fii realist. Şi asta se aplică şi la felul cum îţi confecţionezi şi interpretezi istoria”, spune Andrei Gorgan, unul dintre regizorii filmului.
 
Filmul oferă răspunsuri date de cei care au ales să locuiască într-un sat dacic, un istoric şi un arheolog, membri ai unei trupe de reconstituire istorică, un grup de mistici daci, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetusa Regia, dar şi participanţii la Congresele de Dacologie. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci. Îi desparte însă viziunea diferită pe care fiecare dintre ei o are asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România.
 
Monica Lăzurean-Gorgan, producător şi regizor de film, a produs, coprodus sau a fost producător delegat pentru mai multe lungmetraje de ficţiune şi documentare care au fost selectate la Berlin, Sundance, Locarno şi multe alte festivaluri internaţionale („Doar o răsuflare”, „Chuck Norris vs. Communism”, „Domestic”, „Colivia”, „Nu mă atinge-mă”, „Timebox”).
 
„Doar o răsuflare”, un documentar pe care l-a regizat, a fost premiat la Sarajevo IFF în 2016, unde a câştigat premiul Heart of Sarajevo. De asemenea, filmul a câştigat premiul Gopo, trofeul LET’S CEE Film Festival şi titlul de cel mai bun film documentar românesc în anul 2017 la Festivalul Astra de la Sibiu.
 
Andrei Gorgan este editor de film şi a semnat, printre altele, „Doar o răsuflare” şi „Domestic”.
 
„Dacii Liberi” este o coproducţie Manifest Film şi Fundaţia Romania One.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți