Regina-mamă Elena a României. ”A devenit regină, dar n-a domnit niciodată”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Viaţa reginei Elena, mama lui Mihai I al României, poate fi una de film în care povestea  Cenuşăresei se derulează invers. Descendentă a ţarinei Ecaterina cea Mare, a reginei Victoria şi a lui Iacob I al Angliei, nepoată de împăraţi şi fiică de regi, Elena părea sortită unei existenţe senine de suverană.  Nu a domnit niciodată, desi a devenit regină. Tatăl, soţul, fiul şi fratele ei au fost forţaţi, rând pe rând, să renunţe la coroană. A suportat umilinţe la care femeile nu sunt de obicei supuse, şi cu atât mai puţin reginele.

Prieten al familiei regale exilate, Arthur Gould Lee, autorul biografiei regelui Mihai (Coroana contra secera şi ciocanul, Humanitas, 1998), a reconstituit povestea reginei-mamă bazându-se pe propria ei mărturie. Cartea „ Regina-mamă Elena a României. O biografie autorizată” a fost republicat recent la editura Humanitas, în traducerea Lianei Alecu.

Mai jos vă prezentăm un o parte din prefaţa şi un fragment dintre capitolele acestei cărţi biografice:

„Prin descendenţă şi înrudiri, regina-mamă Elena a României are, desigur, sânge regesc. Ramificaţiile strămoşilor ei se pierd în negura vremii. Atât pe linie paternă, cât şi pe linie maternă, ea descinde, prin ţarul Pavel I, din Ecaterina cea Mare. Pe partea mamei, ea se trage, prin două linii distincte — una prin regina Victoria şi mai mulţi regi George, cealaltă prin regii Prusiei —, din Iacob I al Angliei.

Dintre străbunicii ei, unul a fost rege, altul împărat, iar o străbunică regina-împărăteasă a Angliei. Un bunic a fost rege, iar celălalt împărat. Un unchi a fost împărat. Tatăl, soţul şi fiul au fost toţi regi. Printre verii ei, decedaţi sau aflaţi în viaţă, se numărau şi se numără regii Angliei, Danemarcei, Norvegiei şi Suediei. Regele Paul al Greciei este fratele ei, iar ceilalţi doi fraţi ai ei au fost regii Greciei înaintea lui. Ea este verişoară primară cu ducesa de Kent şi cu ducele de Edinburgh şi verişoară de gradul trei cu regina Elisabeta a Angliei.

În adolescenţă părea să fie absolut sigur că, având atâtea rude încoronate, ea era sortită unei vieţi strălucite şi senine de regină, soţie de rege. Dar Destinul a decis altfel. O dată cu sfârşitul adolescenţei, viaţa ei a devenit o lungă succesiune de necazuri, atât în privinţa averii, cât şi a sentimentelor. Zborul ei printre nori a fost întrerupt brutal de prăbuşiri ameţitoare, urmate mult mai târziu de întoarceri neaşteptate pe culmile gloriei. A devenit regină, dar n-a domnit niciodată. A fost martoră la abdicarea forţată a tatălui, a soţului şi a fiului ei. A simţit gustul fericirii, aventurii, pericolului, triumfului, dar a suferit şi nenorociri şi umilinţe atât publice, cât şi personale, cum puţinor femei le este dat să îndure.

Întotdeauna, exceptând perioadele de exil, ea s-a aflat lângă treptele unui tron. Odată i s-a spus că viaţa ei seamănă cu povestea Cenuşăresei, dar inversată şi repetată întruna. Pentru că, în cazul ei, povestea nu s-a sfârşit, ci a început cu fericirea, când mica prinţesă din palatul părinţilor ei adoraţi, prinţul moştenitor şi prinţesa moştenitoare ai Greciei, petrecea ore fericite, jucându-se fără griji, sub cerul însorit al Atenei.

[…]

Regina-mamă

A doua zi, după ce trenul s-a apropiat de vama de la Jimbolia, prinţesa Elena l-a văzut pe Mihai aşteptând pe peron. Era îmbrăcat în uniformă şi însoţit de un grup de aghiotanţi şi oficialităţi. Nu-l mai văzuse de mai bine de un an şi a simţit o bucurie copleşitoare când a coborât din vagon şi l-a îmbrăţişat cu drag. Apoi, după ce demnitarii şi celelalte persoane i-au urat bun-venit şi după ce i-au fost oferite numeroase buchete de flori, Elena şi ceilalţi şi-au continuat călătoria. Dar aceasta nu era decât cea dintâi primire oficială. Ea a fost urmată de o mulţime de ceremonii asemănătoare de-a lungul drumului până la Bucureşti. De câte ori se oprea trenul, era întâmpinată cu cuvinte calde, enorme buchete de flori şi, întotdeauna, de entuziasmul poporului. Chiar şi când trenul străbătea câmpiile înverzite ţăranii veneau din cătunele lor până la calea ferată ca să facă semne cu mâna, să ovaţioneze şi să arunce flori spre vagonul în care se afla când trecea pe lângă ei.

Dis-de-dimineaţă, Antonescu, îmbrăcat în uniformă, s-a urcat în tren la gara Băneasa şi i-a urat bun-venit. Apoi, a spus că guvernul, rugând-o să-şi sprijine fiul ca să se obişnuiască cu noul lui rang, a aprobat o lege prin care de atunci înainte ea va purta rangul şi titlul de Majestatea sa regina-mamă. Şi, când ea a obiectat că nu era legal, întrucât în momentul declarării lui Carol ca rege ea nu era regina lui din cauza divorţului, el nici nu a vrut să audă de protestele ei, repetând că a fost decizia unanimă a noului guvern, precum şi dorinţa poporului.

La gara principală din Bucureşti, a fost salutată de membrii guvernului, precum şi de şefii administraţiei şi armatei. Apoi, ea şi Mihai au urcat în caleaşca oficială, trasă de patru cai albi şi urmată de o escortă de cavalerie a regelui, şi s-au îndreptat spre mitropolie, trecând pe străzile împodobite cu steagul României şi cu mulţimi de oameni aliniaţi pe ambele părţi ale străzilor.

Aclamaţiile oamenilor umpleau văzduhul cu un vacarm neîntrerupt şi i-au însoţit tot drumul. Niciodată nu fuseseră românii atât de expansivi faţă de Elena. Ei ieşeau din rând şi aruncau flori în trăsură, cum făcuseră pe vremuri la Craiova. Sute de oameni aveau obrajii scăldaţi în lacrimi, printre ei aflându-se şi unii soldaţi aliniaţi pe străzi. Voci ascuţite de femei îi strigau numele întruna. Nu-i de mirare că, amintindu-şi de izgonirea umilitoare din România din urmă cu opt ani, această fervoare generală a răscolit-o profund.

Te Deum-ul de la catedrală a fost transmis prin difuzoare pe străzi, unde, în timpul desfăşurării slujbei religioase, mii de oameni aflaţi în aşteptare, civili, militari şi legionari din Garda de Fier îmbrăcaţi în cămăşi verzi, au îngenuncheat cu evlavie. După ce s-a încheiat ceremonia, mulţimea şi-a aclamat iarăşi noul rege şi pe mama lui pe drumul spre Palat, unde membrii corpului diplomatic aşteptau în sala tronului. După ce au fost felicitaţi de aceştia, ea şi Mihai au ieşit în balcon, unde au fost întâmpinaţi de ovaţii asurzitoare, prelungite, din partea unei mari mulţimi de oameni adunaţi în piaţă.

Salutând mulţimea, Elena s-a uitat în jos, la marea de capete, emoţionată din nou. În timpurile cele mai grele, poporul arătase atât de des că era de partea ei, încât în cele din urmă manifestarea sentimentelor faţă de ea devenise imposibilă, aproape o crimă. Astăzi, căldura şi emoţia oamenilor i-au dovedit că afirmaţia lui Nicoleanu: „Veţi fi întotdeauna a noastră“ nu fusese o vorbă în vânt”.