Home » Cultură » Geta Brătescu, una dintre marile artiste plastice ale României

Geta Brătescu, una dintre marile artiste plastice ale României

Geta Brătescu, una dintre marile artiste plastice ale României
Publicat: 04.05.2021

Geta Brătescu a fost una dintre marile reprezentante ale artei plastice din România. Google o omagiază astăzi cu un doodle special.

Geta Brătescu s-a născut la 4 mai 1926 în Ploiești. A studiat la Facultatea de Litere a Universității București, între 1945 – 1949, avându-i ca profesori pe George Călinescu și Tudor Vianu.

În 1945 a început să studeze și la Academia de Arte Frumoase, avându-l ca îndrumător pe Camil Ressu, însă a fost nevoită să renunțe din cauza cenzurii comuniste. Peste ani, între 1969 – 1971, a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.

Artistă plastică, fotografă, eseistă și scriitoare, a fost considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană.

Cu o carieră impresionantă de peste 60 de ani, Geta Brătescu s-a bucurat de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor în întreaga lume.

Opera sa artistică a inclus lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte.

Lucrările Getei Brătescu, expuse în galerii impresionante

Lucrările ei au fost expuse la Galerie im Taxispalais în Innsbruck, Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, A Foundation din Liverpool, Index Foundation din Stockholm, e-Flux New York, Istanbul Biennale, MACBA Barcelona, Mumok Vienna, Kalmar Museum din Suedia, Galerie Barbara Weiss din Berlin, MOMA New York şi Muzeul Tate din Londra.

În 2017, pavilionul României de la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia, care a găzduit proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre cele mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în presa internaţională, potrivit Mediafax.

Totodată, o expoziţie a marii artiste a fost organizată în 2017 la Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Belgia. Expoziţia „An Atelier of One’s Own” a fost deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2018, aceasta fiind prima retrospectivă din Belgia consacrată ei.

Geta Brătescu a murit la 19 septembrie 2018 la vârsta de 92 de ani, după ce în ianuarie același an fusese decorată de Preşedinţie cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer.

La 95 de ani de la nașterea Getei Brătescu, Google o omagiază printr-un doodle special pe una dintre marile personalități ale artei postbelice est-europene.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?