Home » Cultură » „Ținutul Buzăului”, în ultima etapă înainte de a primi titlul de Geoparc Global UNESCO

„Ținutul Buzăului”, în ultima etapă înainte de a primi titlul de Geoparc Global UNESCO

„Ținutul Buzăului”, în ultima etapă înainte de a primi titlul de Geoparc Global UNESCO
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 15.09.2021

„Ținutul Buzăului” parcurge ultima etapă înainte de a deveni Geoparc Global UNESCO, al doilea din țara noastră (după Țara Hațegului), recunoscut ca un teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță internațională.

Miercuri, 15 septembrie, experții Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) sosesc în România pentru a evalua Ținutul și a verifica, astfel, dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul transmis la Paris, în decembrie 2020.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți – renumitele locuri ale Ținutului Buzăului vor fi evaluate, în următoarele zile, prin prisma diversității geologice și culturale a zonei.

Doi specialiști internaționali UNESCO vor petrece câteva zile în Ținutul Buzăului, în perioada 15-19 septembrie a.c., evaluând 101 de criterii și verificând dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul celor 18 comune care constituie Ținutul, transmis în decembrie anul trecut. Experții vor lua pulsul comunității locale, având întrevederi cu primarii, cu antreprenorii, localnicii și profesorii din zona Buzăului.

„Misiunea noastră este o adevărată provocare”

Cei doi evaluatori UNESCO sunt recunoscuți ca fiind extrem de riguroși. Ilias Valiakos (Geoparcul Insula Lesvos, Grecia) este evaluatorul UNESCO cu cele mai multe misiuni de validare și unul dintre cei mai experimentați evaluatori de Geoparcuri, în vreme ce Margaretha Roelfs (Geoparcul Hondsrug, Olanda) provine din singurul Geoparc Global UNESCO din Olanda.

“Vizita evaluatorilor externi este forte importantă pentru noi. Misiunea noastră este o adevărată provocare, pentru că de ea depinde titlul de Geoparc UNESCO al Ținutului Buzăului/Buzău Land. Cei doi specialiști vor analiza impactul Ținutului asupra educației, turismului și economiei locale, precum și asupra protejării patrimoniului natural și cultural al zonei. În cadrul vizitei, va trebui să convingem că proiectul contribuie eficient la toate aceste puncte”, explică Răzvan-Gabriel Popa, Director Executiv al Asociației Ținutului Buzăului și coordonatorul acestei inițiative de certificare internațională.

Experții internaționali vor analiza impactul proiectului “Buzău Land” asupra comunității. În urma vizitei pe teren, evaluatorii vor acorda un feedback general, fără a da imediat un verdict. După aproximativ o săptămână de la finalizarea vizitei în România, specialiștii vor transmite un raport comun la Secretariatul UNESCO din Paris, Franța. Acesta din urma va analiza raportul, împreună cu celelalte două rapoarte întocmite de o comisie UNESCO și de o comisie a Uniunii Internaționale a Științelor Geologice (IUGS) – pe baza dosarului transmis de Asociația Ținutul Buzăului, în 2020. Ulterior, Secretariatul UNESCO va transmite o propunere de acceptare, de amânare ori de respingere către boardul Georparcurilor UNESCO, ce se întrunește în fiecare an, în luna mai. În urma voturilor obținute, se va comunica decizia finală.

„Ținutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din 101 criterii

Pentru a obține statutul de Geoparc Global, “Ținutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din cele 101 de criterii analizate de specialiști. Vizita experților reprezintă ultima etapă a procesului de evaluare a proiectului, în urma căreia proiectul poate primi acceptul statutului de Geoparc, o amânare a titlului (va primi instrucțiuni clare pentru rectificare, urmând ca în decurs de 1-2 ani să le implementeze și să le trimită spre analiză către UNESCO) sau respingerea definitivă a acestuia, potrivit Mediafax.

În decembrie 2020, după inițierea procesului de aplicare pentru obținerea statutului de Geoparc Global, Asociația Ținutul Buzăului, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, a finalizat cu succes primul capitol al proiectului, transmițând către UNESCO dosarul de evaluare. Aplicația a constat în prezentarea teritoriului, a patrimoniului cultural, a valorilor geologice semnificative pentru istoria planetei și a progresului pe care echipa l-a făcut în ultimii ani, pentru a pune aceste valori în slujba comunităților locale. Comisia Națională a României pentru UNESCO a sprijinit demersul, susținând activ întregul proces de aplicare.

Statutul de Geoparc Global UNESCO atestă teritoriul respectiv precum o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților. Această dezvoltare are loc în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător. Principalii piloni ai acestui proces sunt mediul, economia și societatea.

Un teritoriu recunoscut pe plan internațional

“Buzău Land” va deveni, astfel, un teritoriu recunoscut pe plan internațional, fiind promovat de UNESCO și de rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. Totodată, statutul de Geoparc Global va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură. De asemenea, statutul ar aduce cu sine atragerea de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unei zone rurale care, până acum, a fost ocolită de oportunități. “Buzău Land” va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe – de a se întoarce acasă.

Odată obținut titlul, el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților.

Managementul Geoparcului va fi asigurat de Asociația Ținutul Buzăului și va fi sprijinit de partenerii săi, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București, de un Consiliu Științific, precum și de un Consiliu Consultativ. De asemenea, pentru ca Ținutul Buzăului să poată funcționa ca Geoparc UNESCO, el va avea un buget multi-anual. O parte din acest buget va fi asigurat de Consiliul Județean Buzău, iar cealaltă parte – din fondurile Asociației Ținutul Buzăului. La bugetul Geoparcului se vor adăuga sponsorizări, donații, redirecționarea a 3,5% din impozitul pe salariu și veniturile realizate din vânzarea produselor marca Ținutul Buzăului. Oricine va putea contribui la susținerea și promovarea Geoparcului, redirecționând cei 3,5% către Asociația Ținutul Buzăului sau comandând din magazinul online.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu