Ecaterina cea Mare a Rusiei, amantă darnică, suveran ambițios

Ecaterina cea Mare (1729 – 1796) a ajuns pe tronul Rusiei la 33 de ani, domnind timp de 34 de ani. A trecut la ortodoxism pentru a se putea căsători cu un suveran rus, a studiat intens cultura și arta țării pe care a condus-o atâția ani și a avut un interes aparte pentru iluminism.

Totodată, Ecaterina cea Mare a fost implicată în asasinarea soțului ei, a avut mai mulți iubiți pe care i-a ajutat financiar chiar și după despărțirea de ei.

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

A fost o figură istorică importantă, o femeie inteligentă, hotărâtă, cu un talent înnăscut de a guverna.

Numele ei nu a fost Ecaterina și nici rusoaică nu a fost

Femeia pe care istoria a păstrat-o în memorie ca Ecaterina a II-a sau Ecaterina cea Mare, cea mai longevivă conducătoare a Rusiei, a fost cea mai mare fiică a generalului prusac și guvernatorului Stettin (astăzi Szczecin, Polonia), Cristian August, și a Johannei Elisabeth de Holstein – Gottorp.

Născută pe 2 mai 1729 în Regatul Prusiei, Sophie von Anhalt-Zerbst s-a bucurat de numeroase perspective maritale datorită descendenței respectate ale mamei sale. Avea numai 15 ani când, în 1744, țarina Rusiei, Elisabeta, a invitat-o la palat. Era în căutare de mireasă pentru nepotul ei, Petru.

Invitația s-a materializat și chiar a fost de bun augur pentru că tânăra Johanna Elisabeta și prințul moștenitor al Rusiei, Petru, s-au căsătorit un an mai târziu, pe 21 august 1745, odată cu această uniune săvârșindu-se și convertirea tinerei mirese la ortodoxism. Tot atunci, și-a însușit și numnele Ekaterina (sau Ecaterina).

Fiul cel mare al lui Ecaterinei este posibil să fi fost ilegitim

Care ar fi fost șansele ca o căsnicie aranjată și aproape forțată să fie una de succes pentru miri? Destul de mici…Nici mariajul dintre Ecaterina și Petru nu s-a dezis de la această regulă nescrisă. Cei doi nu au fost fericiți împreună. După opt ani de căsătorie, Petru și Ecaterina nu reușiseră să aibă copii. Istoricii au speculat, de-a lungul timpului, faptul că Petru este posibil să fi fost infertil. Disperați de situația în care se aflau, cei doi au început, de la un moment dat, să se implice în relații extraconjugale, astfel că atunci când Ecaterina a născut un fiu, în 1754, bârfele de la palat au speculat că băiatul (Pavel) ar fi fost fiul amantului Ecaterinei, Serghei Saltykov, un ofițer militar rus.

Într-unul dintre memoriile scrise de ea, chiar Ecaterina valida ideea conform căreia Elisabeta însăși a fost complice în toată povestea aceasta facilitând întâlnirea și mai apoi relația dintre Ecaterina și ofițerul rus. Pe de altă parte, istoricii cred că Ecaterina, prin afirmațiile făcute, nu a încercat decât să-l discrediteze pe Petru și că el ar fi fost tatăl lui Pavel.

Ecaterina a pus la cale o lovitură de stat care a dus la abdicarea și la moartea soțului ei

Elisabeta a murit în ianuarie 1762, iar nepotul ei, Petru al III-lea, a succedat-o la tron. Noul statut l-a ambiționat pe Petru să se implice în problemele statale, punând capăt războiului dintre Rusia și Prusia și venind cu un set de reforme interne liberale. În același timp, izolându-și soția într-o aripă a palatului, Petru al III-lea continuă să se impună în fața supușilor având-o în dreapta lui nu pe Ecaterina ci pe Elisabeta Voronțova, amanta lui. Între-timp, Ecaterina naște cel de-al treilea copil (botezat Aleksei) , de data aceasta cunoscându-se clar identitatea tatălui – Grigori Orlov.

Împăratul (Petru al III-lea) ordonă închiderea Ecaterinei în fortăreața de la Schlusselburg, dar aceasta este eliberată destul de repede, pentru a se evita un scandal major. Pentru Elisabeta era clar faptul că Petru începuse un război al discreditării și îndepărtării ei de la palat, astfel că intră în joc și pune la cale, la rândul ei, eliminarea lui Petru. Aflată în fața regimentelor armatei ruse, în drum spre Sankt-Petersburg, Ecaterina este proclamată de contele Kirill Razumovski Împărăteasa Ecaterina, suverană unică și absolută a întregii Rusii. După ce își face intrarea, într-un mod triumfal, în Sankt-Petersburb, pe 30 iunie 1762, Petru al III-lea este închis, prezența sa pe tron fiind considerată o mare amenințare la adresa țării. Pe 6 iulie, în același an, Petru al III-lea este asasinat, iar a doua zi, Ecaterina anunță public că soțul ei a murit din cauze naturale (de colică hemoroidală).

Ecaterina a trebuit să facă față mai multor revolte

Dintre toate revoltele care i-au amenințat statutul, cea mai periculoasă a avut loc în 1773 și a fost condusă de un grup de cazaci și țărani ruși bine înarmați răsculați împotriva condițiilor de viață improprii.

Deși rebeliunea punea sub semnul întrebării validarea domniei ei, Ecaterina a reușit, cu ajutorul armatei ruse, să se impună în fața răsculaților, în 1775 executându-l public pe Pugaciov, conducătorul răscoalei, conform History.

Avantajul de a fi iubitul Ecaterinei cea Mare

Ecaterina a II-a a rămas în istorie ca fiind o iubită recunoscătoare și responsabilă față de bărbații cu care a avut relații, de cele mai multe ori fiindu-le loială nu doar în timpul aventurilor amoroase, dar și după despărțirile (în termeni civilizați) de aceștia. Le-a acordat titluri nobiliare, le-a dat pământuri și proprietăți și chiar servitori care să-i ajute în treburile administrative.

Favoritul a fost Stanislaw Poniatowski, unul dintre primii ei iubiți și tatăl unuia dintre copiii ei. În 1763, Catherine l-a ajutat, atât militar cât și finaciar, în eforturile sale de a deveni rege al Poloniei. Ajuns pe tron, Poniatowski s-a dovedit a-și lua în serios atribuțiile neacceptând, spre deziluzia Ecaterinei, să fie un pion pe care aceasta să-l folosească în interesul Rusiei și, ceea ce odată fusese o puternică relație de iubire între ei, s-a transformat într-o mare ură, Ecaterina forțându-l pe Poniatowski să abdice, iar Rusia conducând efortul de a destrăma și dizolva nou-înființatul Commonwealth polono-lituanian.

Ecaterina se vedea pe sine ca un conducător luminat

Domnia Ecaterinei a fost marcată de o vastă expansiune teritorială care a adus mari beneficii materiale Rusiei dar cu toate astea suverana nu s-a implicat prea mult în rezolvarea problemelor reale cu care se confrunta poporul pe care-l conducea. În ciuda incapacității ei de a diminua greul pe care-l cărau pe umeri supușii, Ecaterina cea Mare avea un cult al personalității, considerându-se unul dintre cei mai luminați conducători ai Europei. Și mulți istorici au fost de acord cu asta.

Ecaterina este autoarea mai multor cărți, pamflete și materiale menite să îmbunătățească sistemul educațional al Rusiei. A fost, de asemenea, o mare iubitoare și susținătoare a artelor, menținând relații trainice cu Voltaire și alte figuri proeminente ale epocii. Ecaterina cea Mare a strâns una dintre cele mai impresionante colecții de artă din lume în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg (colecție găzduită acum de Muzeul Ermitaj).

Contrar mitului popular, Ecaterina nu a avut o moarte controversată

De-a lungul vieții, a fost obișnuită cu poveștile și bârfele care s-au creat și spus pe seama sa, tradiția continuând chiar și după moartea acesteia, pe 17 noiembrie 1796.

Astfel, cei mai mari dușmani ai săi de la curte au spus că împărăteasa ar fi murit în timp ce se afla pe „tronul”… de la baie sau, mai rău, că ar fi decedat în timpul unui act zoofil cu un… cal. Adevărul este că Ecaterina cea Mare a murit în patul său, în urma unui accident vascular cerebral.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Statuia Ecaterinei cea Mare nu mai apare în Odesa

Ecaterina cea Mare: împărăteasa germană care a adus grandoare Rusiei

Sissi, frumoasa împărăteasă care a scandalizat curtea de la Viena

Împărăteasa care îi apăra pe români „contra asupririlor nedrepte”. În Transilvania deţinea un castel unde şi-ar fi ucis iubiţii